Miercuri,
12.11.2025
Innorat
Acum
3°C

Gregorian Bivolaru cere Tribunalului din Sibiu redeschiderea procesului

Gregorian Bivolaru cere Tribunalului din Sibiu redeschiderea procesului

Gregorian Bivolaru a depus la Tribunalul Sibiu, în 2 august, o cerere de redeschidere a procesului în care a fost condamnat la şase ani de închisoare, invocând că a fost judecat în lipsă. Magistraţii vor judeca această cerere în 21 septembrie.

Articolul la care face referire Bivolaru în cererea de la Tribunalul Sibiu arată că ”persoana condamnată definitiv, care a fost judecată în lipsă, poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa”, informează News.ro

Bivolaru susţine că a luat la cunoştinţă de condamnarea sa în data de 22 iulie, când a fost adus din Franţa şi încarcerat în arestul Poliţiei Române.

Magistraţii vor stabili în 21 septembrie dacă se întrunesc elementele necesare redeschiderii procesului sau dacă resping solicitarea liderului MISA.

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a contestat și la Tribunalul Bucureşti pedeapsa de şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, pe care o execute de o lună, cererea fiind judecată luni.

Gregorian Bivolaru a fost adus în ţară în 22 iulie, după ce a fost extrădat din Franţa, iar la trei săptămâni după ce a început să execute pedeapsa de şase ani de închisoare primită în dosarul în care a fost găsit vinovat pentru întreţinere de act sexual cu un minor, a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie la executare.

Cererea a fost înregistrată în 12 august la Tribunalul Bucureşti, instanţa stabilind ca aceasta să fie judecată luni.

Contestaţia la executare poate fi introdusă dacă „se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare”, potrivit Codului de procedură penală.

 

Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa, pe 26 februarie, fiind extrădat în România în 22 iulie, pentru executarea pedepsei de şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, primită în 14 iunie 2013, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, în aprilie 2012, magistraţii Tribunalului Sibiu l-au achitat pe Bivolaru.

Gregorian Bivolaru a plecat din ţară în august 2004, după ce a fost trimis în judecată, iar opt luni mai târziu a fost prins şi arestat în Suedia, însă a cerut azil politic, iar autorităţile din această ţară i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitările de extrădare au fost respinse de autorităţile suedeze.

Bivolaru a mai fost judecat şi într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de persoane, dar în februarie 2015 a fost achitat de Tribunalul Cluj.

Gregorian Bivolaru este vizat şi într-o anchetă în Italia, legată de activităţile MISA, printre acuzaţii fiind şi recrutarea tinerilor pentru practicarea de orgii sexuale şi pornografie.

Gregorian Bivolaru a apărut aproape 10 ani printre primii pe lista "Most Wanted" a Poliţiei Române, în care se menţionează că este născut în 13 martie 1952 şi are porecla ”Guru - Magnus Aurolsson”. Poliţia preciza că motivul urmăririi sale este pedeapsa de şase ani de închisoare primită pentru act sexual cu un minor.

Fondatorul MISA a fost condamnat, în 1977, la un an de închisoare pentru multiplicare şi răspândire de materiale pornografice, de ocultism şi magie neagră şi în 1984 a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru că evadase din sediul Securităţii. Atunci, printre adepţii săi a început să circule povestea că evadarea a fost posibilă datorită unor tehnici speciale de yoga. Imediat după Revoluţie, Bivolaru a înfiinţat MISA, care a ajuns să adune peste 40.000 de simpatizanţi, din ţară şi străinătate.

foto News.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

gigi duru

Acum 9 ani

Suedezii nu l-au extrădat pt. că ei considerau că învinuirea care i se aduce e un fleac. De fapt, Suedia a fost prima țară din Europa care a legalizat revistele pornografice! Faptul că un individ cu oarecare charismă păcălea puștoaice de 15-16 ani pt. a avea carne fragedă, nu-i o problemă gravă pt. suedezi, dar unui părinte care a ridicat tonul la propriul copil i se ia copilul și este decăzut din drepturile părintești... Halal democrație și vrem să o luăm drept exemplu!
Raspunde

Misu și Misa

Acum 9 ani

Bivolaru, după cum arată aici, este un exemplu elocvent că yoga și sexul tantric nu te fac mai tânăr și mai sănătos.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus