Joi,
21.01.2021
Cer Senin
Acum
5°C

GALERIE FOTO - Noul loc de joacă din Sub Arini este gata

GALERIE FOTO - Noul loc de joacă din Sub Arini este gata

Începând de mâine, 9 septembrie, noul loc de joacă amenajat de Primăria Sibiu în zona Stadionului Municipal, în zona verde din fața Hotelului Silva, este funcțional.

Acesta este primul loc de joacă din oraș care are și o tematică, având forma unor cetăți medievale, cu punți și turnuri. De asemenea, este primul astfel de spațiu care are și echipamente ce pot fi utilizate de copiii cu dizabilități.

img_20160908_155927

Contractul pentru achiziția echipamentelor și efectuarea lucrărilor a fost semnat în luna iulie, în urma unei proceduri de achiziție în cadrul căreia au fost depuse trei oferte. Oferta câștigătoare a fost cea depusă de firma SC Platerom SRL din Satu Mare, cu o valoare de 546.730,80 lei.

“Acest loc de joacă este foarte necesar, fiind amplasat în cel mai mare parc al orașului. Pe lângă acest proiect, până la sfârșitul anului vom încheia un contract pentru achiziționarea de noi echipamente de joacă. Acestea vor fi folosite pentru completarea spațiilor existente în oraș, dar și pentru crearea unor noi locuri de joacă în cartiere. Procedura este în curs, iar deschiderea ofertelor fiind planificată pentru 27 septembrie”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Conform contractului, firma câștigătoare a furnizat echipamentele pentru dotarea acestui loc de joacă destinat copiilor cu vârsta între 0 și 14 ani.

img_20160908_155901

Printre acestea se numără:

  • Două echipamente de joacă tip cetate, cu turnuri, platforme, punți, cățărătoare și tobogane
  • Un turn de joacă cu tobogan și cățărătoare
  • Două leagăne duble pentru copii cu vârsta între 3 și 14 ani și două leagăne duble cu protecție pentru copiii cu vârsta sub 3 ani
  • Un leagăn tip cuib
  • Un carusel cu frânghii tip liane
  • cățărătoare complexă din lemn și frânghie
  • Un echipament de joacă cu tobogan
  • Patru balansoare pe arc și un mini-balansoar destinat copiilor sub trei ani
  • Un tobogan mic
  • Un leagăn pentru copiii cu dizabilități
  • Masă de joacă pentru apă și nisip
O parte dintre echipamente au fost așezate pe un teren pavat cu scoarță, restul fiind așezate pe iarbă. În zona locului de joacă au fost instalate și coșuri de gunoi și bănci.

img_20160908_155838

Echipamentele sunt confecționate din oțel, lemn, poliuretan armat cu fibră de sticlă și panouri de polietilenă, caietul de sarcini specificând clar că trebuie să respecte cerințele de securitate prevăzute de HG 435/2010, prescripțiile tehnice PTR 19/2000 și standardele în vigoare pentru astfel de echipamente.

img_20160908_155909

Foto: Primăria Sibiu

 

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

12 comentarii

Gigi Nebunu'

Acum 4 ani

Sper sa fie paza ca altfel ciorile vor distruge totul.
Raspunde

Simona

Acum 4 ani

Am fost astazi pe acolo, este intradevar un loc de joaca f frumos! Si echipamentele se vede ca sunt de calitate. Dar sper ca Politia locala sa isi faca treaba, sa nu fie vandalizat de adolescenti ca si celelalte parcuri.
Raspunde

un curios

Acum 4 ani

Valcenii sunt cei care vandalizeaza!!!!
Raspunde

pom peru inutilu

Acum 4 ani

Da oare domnul ISU o dat avizu ?
Raspunde

Bamse

Acum 4 ani

În fiecare seară se adună lângă stadion o mulțime de prazilieni, dornici să își etaleze cojile aduse din Bulgaria sau luate din târg cu 1000$, stau și tureaza fumigenele exact în fața jandarmilor care se uită la ei din Logan, cum fac gălăgie degeaba, să impresioneze vreo minoră cu muzica la maxim. Să faci acolo loc de joacă ...
Raspunde

Florin

Acum 4 ani

550000 de lei,cum se poate sa coste atât,cu bani ăștia se poate face o casa cu etaj...
Raspunde

gigea

Acum 4 ani

Tot orasul trebuie impanzit cu astfel de locuri de joaca! Sincer, din poza pare subdimensionat, la fel de subdimensionat ca cel din valea aurie. Modernizate de urgenta toate spatiile de joaca din sb, cel din subarini e un real pericol pt copii@ E un inceput!
Raspunde

a

Acum 4 ani

Eu propun sa ne mutam toti in locuri de joaca pentru copii, aparent aceste mecanisme de spalat bani sunt foarte indragite de concitadinii mei. Cum am mai spus, astea sunt investitii facute doar pentru a prosti prostimea, spalat niste banuti si eventual pentru cateva voturi in plus de la prostime. Daca vom continua sa acceptam rahaturi de genul asta, orasul se va duce naiba. Macar mai sunt unii ca cei care au oprit proiectul din padurea dumbrava care se mai implica altfel am fi ajuns comuna.
Raspunde

xcx

Acum 4 ani

Nu meritam nimic. Daca avem locuri de joaca, ne plac cele din Brasov sau Oradea, daca apare un nou loc de joaca cu de toate este spalare de bani, tot timpul cautam nodul din papura. Sibul este un oras frumos si chiar avem de toate dar noi preferam sa vedem jumatatea goala a paharului.
Raspunde

Cosmin

Acum 4 ani

Super loc de joaca! Jos pălăria. Aviz cârcotașilor, echipamentele cumpărate acolo de Primărie sunt luate chiar la un preț bun. Astfel de echipamente în Germania erau cu cel puțin 25% mai scumpe. Încă ceva. Parcul e încă finalizat si cu ocazia asta rog angajații Primăriei care s-au ocupat de acest proiect, să găsească rapid ceva fonduri pentru a acoperii pământul de acolo cu ceva (gen lemn tocat, pietricele, etc.) până nu dau ploile si zona o să devină inaccesibilă. Și încă ceva, un gard de demarcație ar fi si mai minunat. Copii o iau la fugă aiurea uneori și mai ales acolo în spațiul deschis riști să nu îi mai vezi. :) Plus ca cu un gard împușcați doi iepuri cu un foc, adică ii mulțumiti si pe cei care vin să stea liniștiți pe zona verde din dreptul hotelului Parc, fără să mai fie invadati de copii. :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus