Vineri,
09.12.2022
Innorat
Acum
10°C

Francezii fac lobby: ar dori o cursă directă între Sibiu și Geneva

Francezii fac lobby: ar dori o cursă directă între Sibiu și Geneva

Patrick Moleins, preşedintele Clubului Francofon de Afaceri Sibiu și directorul general al fabricii NTN SNR Rulmenți din Sibiu a sugerat conducerii Consiliului Județean Sibiu (în subordinea căruia funcționează aeroportul) promovarea unei noi rute low-cost de la Sibiu.

Directorul fabricii franceze ridicată în Zona industrială Vest a propus autorităților județene un zbor direct între Sibiu și Geneva (Elveția), ”efectuat de o companie low cost”, se arată într-un comunicat emis de CJ Sibiu. Sugestia directorului de fabrică vine în contextul în care zboruri directe către Geneva există numai din București, fiind operate de Tarom, respectiv de WizzAir.

La Sibiu, din luna august au fost deschise patru noi rute către Germania (două destinații), Italia și Spania, toate fiind operate de compania Wizz Air. Atunci, conducerea Aeroportului anunța că va continua demersurile deschiderii unor noi rute, dar lăsa de înțeles că un astfel de proiect va trebui să aștepte decizia companiilor de zboruri.

Sugestia lui Patrick Moleins a venit în cadrul unei întrevederi cu președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, în care principalele subiecte de discuție au fost atragerea de investitori din țările francofone și încheierea unui parteneriat în vederea organizării la Sibiu – anul viitor – a „Întâlnirii Francofone de Afaceri”. Acest eveniment ar facilita întâlnirile directe între companiile francofone, workshopuri şi vizite la întreprinderi. ”Totodată, Clubul Francofon de Afaceri Sibiu este interesat de a deveni partener în cadrul Conferinţei de Afaceri INVEST IN SIBIU, eveniment organizat de către Consiliul Judeţean Sibiu şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu. În urma întâlnirii de afaceri de anul trecut, două firme din Belgia şi Franţa au ales să investească la Sibiu, iar Cantonul Frieborug din Elveţia a anunţat intenţia de a încheia un parteneriat strategic cu judeţul Sibiu”, se arată într-un comunicat emis de CJ Sibiu.

„Suntem deschişi pentru colaborarea cu parteneri din cât mai multe ţări şi vom acorda un spijin sporit investiţiilor franceze şi francofone, în baza relaţiilor deosebite pe care România le are cu Franţa şi cultura francofonă”, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu

Foto: CJ Sibiu

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea, având in vedere "relațiile si interesele bilaterale" Româno-franceze in continua dezvoltare, si noi fetilii cu "afaceri" in zona, propunem autorităților, un zbor direct efectuat de o companie low-cost între Sibiu si Nice Cote d'Azur,deoarece acum la sosirea toamnei, sunt prevăzute prezente majore in zona de "bancuri de sturioni" ruși precum si "rechini" anglo-americani, iar aceasta cursa ne-ar ajuta pe "noi" sa reprezentam onorabil "interesele pârtii romane" la aceste "întâlniri" tripartite...
Raspunde

sighian get-beget

Acum 6 ani

Mars in gatii ma-tii de prostalaica!
Raspunde

alzara

Acum 6 ani

Nedumerit : care e anvergura financiară a investitorilor franco - elveţieni dacă solicită CJ o cursă low cost ( poate e vorba doar de chiverniseala genevezilor calvini ) .
Raspunde

gigea

Acum 6 ani

Sa fie cursa low-cost, asa ca SNR rulmenti, asa ca investitia de kkt de la Ghimbav, tot low cost, la fel ca orice investitie frantuzeasca in ro! Low-cost prost si cu mult tam-tam!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus