Muzeul ,,Astra” a primit o finanțare suplimentară pentru proiectul ,,Patrimoniu deschis” în valoare de aproximativ 95.860 de euro nerambursabili. 18 monumente aparținând minorităților etnice, incluse în circuitul de vizitare ,,Calea minorităților etnice”, care au beneficiat, din fondurile proiectului, de lucrări de conservare preventivă, de restaurare sau lucrări de reconstrucție, vor fi valorificate prin această sumă.
Suma face parte din cadrul sesiunii de finanțare a unor activități suplimentare organizate din fondurile rămase nealocate în cadrul programului PA16/RO12 ,,Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”.
Proiectul se va finaliza în luna aprilie, a anului 2017 și va avea o valoare totală de 3.595.941 euro nerambursabili, fonduri care au fost folosite pentru a realiza un program cultural complex, ce include construcția Pavilionului Muzeal Multicultural. Pe lângă aceasta, vor avea în vedere construcția, conservarea și restaurarea a 18 monumente reprezentative pentru diverse etnii din Muzeul în aer liber, dezvoltarea și promovarea circuitului expozițional „Calea minorităților etnice”. Se vor conserva de asemenea 2.000 de bunuri muzeale și se vor consolida relațiile româno-norvegiene prin cercetări comune privind istoria culturală a minorităților etnice.
,,Patrimoniu Deschis. Creșterea accesibilității publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA” a fost ales ca proiect predefinit în cadrul programului PA16/RO12 „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”, primind o finanțare 100% nerambursabilă în valoare de 3.595.941 euro prin Granturile SEE 2009-2014 (Islanda, Liechtenstein și Norvegia).
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Patrimoniu Deschis
Vizualizari: 639
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Gigi
Acum 3 ore
Sandokan
Acum 3 ore
Rammstein
Acum 4 ore
IULIAN
Acum 4 ore
Emil