Marţi,
30.11.2021
Ploi Scurte
Acum
2°C

,,Sieranevada”, propunerea României la Oscar, proiecție de gală în deschiderea Astra Film Festival

,,Sieranevada”, propunerea României la Oscar, proiecție de gală în deschiderea Astra Film Festival

Cinema la superlativ este ceea ce aduce ,,Astra Film Festival” în Gala de deschidere a ediției cu numărul 23. ,,Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Premiile Oscar din 2017 pentru cel mai bun film străin, va fi proiectat în premieră la Sibiu.

Filmul va fi proiectat luni, 17 octombrie, de la ora 18 la Sala Thalia și de la ora 18 la Sala Auditorium a ULBS de la Facultatea de Medicină, iar marți, 18 octombrie, regizorul Cristi Puiu se va întâlni cu publicul de la ora 18 la Salut Bistro (Str. Cetății 13).

Cristi Puiu, membru al juriului AFF de 10 ani

Există între regizorul Cristi Puiu și ,,Astra Film Sibiu” o relație specială, care împlinește exact 10 ani. Întâlnirea era oarecum predestinată, Puiu având un interes declarat pentru filmul documentar, interes ce transpare din filmele sale: ,,Documentarul e privit ca ruda mai săracă a filmului, lăsat undeva în spate, la coadă. Eu nu cred că există documentar și ficțiune. Există doar cinema.” , spune acesta. În 2016, pentru al 10-lea an consecutiv, Cristi Puiu este membru al prestigiosului juriu AFF.

O singură zi cu familia Mirică din București, ai cărei membri se adună într-un apartament de bloc cu ocazia parastasului pentru defunctul patriarh al familiei, se transformă într-o furtună care răscolește răni vechi, ranchiune, trădări mai mici sau mai mari, răzbunări și reproșuri, re-punând în scenă acte din comedia umană. ,,Sieranevada” e un portret monumental al unei familii și al unei societăți dezbinate de neîncrederea izvorâtă dintr-o istorie a pericolului și nesiguranței, ale cărei amintiri produc răni în loc să le vindece. Cu puternice tente autobiografice, filmul continuă în aceeași estetică realistă, îmbinând elemente care se regăsesc în toate lungmetrajele sale de până acum.

Despre ,,Sieranevada” în presa internațională

Filmul ,,Sieranevada” a generat în presa internațională un spectru foarte larg de reacții, fiind elogiat si apreciat de cele mai importante publicații din lume:

,,Plin de emoții până la refuz”, notează Le Figaro.

,,Cristi Puiu a confirmat că reprezintă cu adevărat una dintre cele mai diferite și mai fascinante, din punct de vedere filosofic, voci ale cinematografiei din secolul al XXI-lea”, precizează publicația Sight & Sound, editată de British Film Institute.

,,Este absolut fascinant să vezi cum Puiu își radiografiază personajele”, remarcă The Hollywood Reporter. Trailer-ul filmului  ,,Sieranevada” poate fi vizionat aici.

,,Astra Film Festival” se va desfășura între 17 și 23 octombrie, iar programul complet poate fi consultat aici. Biletele se găsesc online pe www.eventbook.ro și la casieriile din locație, cu două ore înainte de începerea proiecției.

afis-aff-2016

 

Comentarii

1 comentarii

....

Acum 5 ani

Merită văzut!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus