Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

”Vino repede, hai pe Valea Mare, că era să lovesc ursul cu mașina, așa repede mi-a sărit față… dragul de el, acum e printr-o curte”, este apelul telefonic în urma căruia am ajuns la casele pe al căror acoperiș a umblat ursul. Am ajuns odată cu ”autoritățile”. Autorități venite cu girofaruri, cu sirene, cu agitație. Multă, multă agitație. Multe strigăte, coordonate de un șef care nu prea părea că știe ce vrea să facă decât să urle și el în timp ce alerga să vadă mai întâi unde e ursul.

Publicitate
Publicitate

Apoi, a apărut ursul pe acoperișurile caselor. Moment în care ”trage, bă, trage!” a fost urmat de replica ”păi, n-am tranchilizant!”. Se întâmpla la 8 și 14 minute, deci la aproape trei ore de la primul apel la 112 care semnala prezența ursului pe străzile din oraș. Se întâmpla la una din echipele care căutau de mult timp deja ursul. Pentru mine, e un indiciu foarte clar că la acea oră ”autoritățile” nu mai avea nicio dorință de a tranchiliza animalul, ci doar a-l lichida.

Bine, la un moment dat mai striga cineva ”păi, adu tranchilizantul”, iar replica ”n-am decât armă de vânătoare” a venit pe loc, dar ideea e alta: cei care formau unitățile de intervenție urlau pentru că habar nu aveau ce trebuie să facă. Bașca, o parte dintre polițiști și jandarmi au început să și filmeze ursul mergând pe acoperiș. O acțiune, cred eu, mult mai utilă decât cea a altor ”autorități” care au început să urle, să fluiere și să țipe la urs, cu scopul – probabil – de a-l face să coboare. Unde și de ce? Sunt sigur că la această întrebare urlătorii nu aveau un răspuns la acel moment.

Apoi, al doilea indiciu că ”autoritățile” nu au știut, în afară de a urla, decât să ucidă este faptul că au solicitat intervenția vânătorilor. Adică a celor care plătesc pentru a ucide animale sălbatice. De unde să știe un vânător ce doză de tranchilizant să folosească? Și, apoi, voi câți vânători cu puști cu tranchilizante știți?

Publicitate

Bun, au urlat, au împușcat. Dar să mai și mintă? Că au vrut să îl tranchilizeze, că nu s-a putut, că câr-mâr. Declarații anemice, fără urmă de autoritate, atitudine pe care ar trebui să o manifeste, căci de aceea joacă acest rol. ”Da, am considerat că nu avem cum să capturăm animalul și am decis împușcarea lui. Siguranța cetățeanului este primul lucru pe care noi îl avem în vedere”, era cea mai bună replică a prefectului sau a șefului Poliției sau a celui de la Inspectoratul pentru situații de urgență (dar care, nefiind de față, măcar nu poate fi acuzat de minciună. De altfel, în treacăt fie vorba, pe umerii poliției a fost lăsată toată această acțiune).

Concluzia este clară: autoritățile sibiene au dat dovadă de incompetență, lipsă de coordonare și de transparență. Și vorbim de cazul unui urs care a traversat orașul fără să atace pe nimeni nici pe Milea, nici prin Piața Mare, nici pe la Liceul de Artă, nici pe strada Lungă, nici nicăieri. Apar tot mai multe imagini în care ursul se plimbă liniștit prin tot orașul.

Primul efect: lehamite. Neîncredere în capacitatea de intervenție a celor pregătiți să facă acest lucru. Am mai avut cazul tigrului evadat de la Zoo care tot prin împușcare a fost ”rezolvat”.
Al doilea efect: rușinea. Presa din toată țara a preluat știrea, aceasta începe să se rostogolească și în presa străină. Modul în care sunt redate evenimentele nu e deloc favorabil Sibiului.

Rușinea mai poate fi spălată doar prin reacții sincere și după o anchetă cât se poate de transparentă. Astfel încât să reiasă că măcar vor să învețe ceva cei responsabili de ”protecția cetățeanului”. Căci – din ceea ce am văzut în această dimineață – în cazul unei reale situații de urgență, haosul este cel care va domina acest oraș.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

30 de răspunsuri

  1. Avatar Popa alin
    Popa alin

    Dezastru….noi nu o sa ne revenim niciodata…

    0
    0
  2. Avatar Eba
    Eba

    Din ce sa ne revenim? Ca tare idioti mai suntem… de multa vreme! Pacat c-a trebuit sa moara un ursulache… pt. impotenta gandirii unora care se numesc oameni… pffff

    0
    0
  3. Avatar Larion Silvia
    Larion Silvia

    Fara reguli nu se poate conduce

    0
    0
  4. Avatar Dorin
    Dorin

    astazi mi-a fost rusine ca sunt om,.. mi-a fost rusine ca sunt roman.

    0
    0
    1. Avatar UN TIP
      UN TIP

      Mie imi e rusine ca sunt roman in fiecare zi :/

      0
      0
    2. Avatar ...

      fa-te ba capsunar in spania si omoara tauri. si lasa-ne in pace

      0
      0
  5. Avatar Cosmin
    Cosmin

    Îmi este sincer Rușine ca sunt roman, îmi este sincer Rușine ca aceia care ar trebui sa rezolve o așa mare situație de urgentă sunt varza si mai mult de atâta mai sunt si plătiți din banii noștri …. păcat ca nu am ratat ocazia de a ne mai face încă odată de Rușine in România, Europa si mai departe

    0
    0
  6. Avatar Ovidiu
    Ovidiu

    Demisia lui roman si ivancea!!! Cei care creeaza probleme nu subt in stare sa le rezolve!! Demisia!!

    0
    0
    1. Avatar cetatean
      cetatean

      Te- a pus vinovatul sa manipulezi? Lasa vrajeala.
      De 112 nu raspunde Arafat ???
      Dar arabu vine duminica sa faca poze, n-aretimp de urgente.

      0
      0
      1. Avatar BOGDAN
        BOGDAN

        De la 112 au transmis alerta autoritatilor locale ca doar nu era sa-l prinda cu elicopterele?
        Prostane, daca Ponta mai era prim-ministru, Arafat scapa de acuzatia ta, nu ?

        0
        0
    2. Avatar ...

      demisia pentru ce? te-au impuscat pe tine cumva?

      0
      0
  7. Avatar Animal de Om
    Animal de Om

    Jignitor ca rasa umana,bietul urs merita sa trăiască.
    Oare cine a dat astfel de ordine ordinare. …după care probabil se ascund????!!!!!!!!
    Merita la fel,…….

    0
    0
  8. Avatar Andrei Marin
    Andrei Marin

    Bai fratilor da mai linistiti-va cu atata rusine. Ca nu voi v-ati facut de rusine, ci cei ce va conduc. Cei pe care voi i-ati ales sa va conduca mai exact. Daca nu va convine faceti ceva. Daca ati facut si nu s-a intamplat nimic, atunci da, sa va fie rusine pentru naivitatea de care dati dovata si pentru prostia de a crede ca se poate imbunatati ceva. Articolul asta nu e despre vreun breaking news, este despre ceva absolut normal in Romania.

    0
    0
  9. Avatar Nicu
    Nicu

    Niste nenorociti…..pusi in functie fara noima.asta e tara cu care ne mandrim.dornici de functii…..incompetenti.asta e cuvantul…barbari

    0
    0
  10. Avatar Eurogroup
    Eurogroup

    dati mail la adresa prezentata in linkul de mai jos, informati si ONG-urile europene, faceti de rahat autoritatile astea si in europa, sa se stie cat de inapti sunt:

    http://www.eurogroupforanimals.org/contact-us/

    0
    0
  11. Avatar Stefan
    Stefan

    Un haos total…. din păcate un haos cere pune stăpânire pe toate Sibiul în tot ceea ce este condus de primărie și instituțiile publice locale.

    0
    0
  12. Avatar Holzindustrie Schweighofer
    Holzindustrie Schweighofer

    Hai sa mai taiem niste paduri! Hai sa mai facem niste cartiere de cabane in padure!

    0
    0
  13. Avatar Liliana Cristea
    Liliana Cristea

    Singura vietate in pericol in tot haosul creat de asa zisele autoritati a fost bietul pui de urs. Care nu a avut nici o sansa. Acolo a fost omor din placere. Placerea privitorilor, placerea „autoritatilor” care cu sirene, surle, trambite au pornit la capturarea=omorarea unui pui de animal. Probabil ca asteapta acum si vreo prima pentru ca si-au pus pretioasele vieti in pericol! La noi nimic nu se poate rezolva civilizat. Pentru ca este o incompetenta generala in tot sistemul nostru. Haosul nu domina doar in Sibiu, ci in toata tara. De ani de zile.

    0
    0
  14. Avatar Flocea
    Flocea

    E evident ca politaii aia erau olteni. Da. E imposibil ca un ardelean mandru sa faca asa ceva. Pai daca era un ardelean mandru ii dadea un somon, un borcan ci miere si un post-it cu adresa unui ONG.
    Da.
    Este efectul exodului necontrolat sirian-style al vilcenilor cu plase de rafie in cala Dacosului. Ce zic eu, unul de la Dragasani isi facea cataveica din blana lui Martin.
    Strigati ” Granita la Carpati”!

    0
    0
    1. Avatar Olingpia Gafosdea
      Olingpia Gafosdea

      Ai dreptate. Dar nu numai polițaiul, ci si „noi” toti de pe-aici,suntem
      „olteni”, si de „deștepți” ce suntem ne-or „expulzat” aia din Ramnic
      in „tarcu” din Carpați….

      0
      0
    2. Avatar Eba
      Eba

      Sigur… si ursulache ala era tot oltean, nu? Hai sa fim seriosi! Am intalnit si ardeleni limitati, auleu… ciobanie la greu si invidie. Si sunt nascut in Sibiu!

      0
      0
  15. Avatar daniela
    daniela

    vinovatii sa fie trasi la raspundere? asta e gluma zilei? sa fim seriosi!

    0
    0
  16. Avatar Acsente Tomy
    Acsente Tomy

    Un eveniment cultural demn de bunul nume al Sibiului…. dar asta cu cultura e din 2007 parca, nu? E istorie!

    0
    0
  17. Avatar Dorin
    Dorin

    Povestea asta imi aduce aminte de cea a tigroaicei care a scapat de la zoo…culmea tot la Sibiu.

    0
    0
  18. Avatar Andrei
    Andrei

    Trebuie sa curga cu demisii dupa cazul asta!!! Trogloditii astia par veniti de pe alta planeta sau coborati ei insisi din copac… Si totusi ei sunt foarte bine platiti din banii statului, adica ai nosti, ai tuturor. Si iata ce bine ne „protejeaza” intr-o astfel de ocazie, ne fac orasul de rusine in tara si chiar peste granita. Cel care a luat decizia de impuscare a animalului, ar trebui sa-si caute loc de munca in privat de luna viitoare, iar pentru elucidarea cazului e nevoie de o ancheta adevarara.

    0
    0
  19. Avatar Emi
    Emi

    sper sa moara violați de o gașca de urși în nenumărate rânduri și cu o bestialitate ieșită din comun… Fiecare dintre cei care l.au alergat

    0
    0
  20. Avatar Alex
    Alex

    Vă plâng de milă, vouă sibienilor de bună credință! Pe cât de mișto pare orașul, pe atât de dezastruos este la nivel administrativ… Să nu poți să prinzi un urs cu tranchilizant în 2016 este pur și simplu trist. Apoi vreau să mai întreb ceva. Problema gunoaielor ați rezolvat-o?! Încă de când era Iohannis primar țin minte că mă plimbam pe străzile principale vreo 15 minute cu gunoiul în mână pentru că nu existau coșuri de gunoi. Pare că vorbesc pe lângă, dar chestia asta reflectă multe privind din exterior. Petnru că da, sunt din alt oraș unde vin urșii des și chiar au și omorât.

    0
    0
  21. Avatar Forest Gump
    Forest Gump

    Foarte bun articol, felicitari! Aveti perfecta dreptate,. In opinia mea Prefectul e primul incompetent, stie doar sa tina primarii din judet in brate si cam atat..

    0
    0
  22. Avatar gabi
    gabi

    Foarte bun articolul, dar chiar avea ursul ala 150 de KG si 6 ani, din poze si filmari nu pare, eu am un catel care are 8 luni si e cam ala fel de mare.

    0
    0
  23. Avatar Mihai
    Mihai

    Foarte bun articolul. O curiozitate: cine a mâncat ulterior ursul? Cine a luat blana? El nu a dispărut după ce a fost împușcat deci ar fi interesant să știm și cine a profitat de pe urma acestei crime.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate