În cursul zilei de ieri la sediul Biroului Rutier din Sibiu s-a prezentat un conducător auto care în data de 11 octombrie a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. A fost vorba doar despre o tamponare iar șoferul avea, conform legii, 24 de ore la dispoziție pentru a declara cele întâmplate.
Polițiștii rutieri, în urma verificărilor efectuate, au constatat că în data de 11 octombrie, în jurul orei 18:20, pe str. Semaforului din municipiul Sibiu s-a produs o coliziune între două autoturisme. Imediat după producerea acesteia, conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului rutier nu a rămas la fața locului, prezentându-se însă ieri la sediul poliției rutiere.
”La sediul Biroului Rutier, conducătorul auto, un sibian în vârstă de 41 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule îi era suspendată”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată (art. 335 alin. 2 din Codul Penal) și refuzul prelevării de mostre biologice (art.337 din Codul Penal).
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Codul Penal , Biroului Rutier Sibiu , IPJ Sibiu , Accident Vascular Cerebral , Județului Sibiu , strada Semaforului , tamponare , dosar penal , Pentru Sibiu , Beatrice Rancea
Vizualizari: 1998
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
M
Acum 5 ore
Gil
Acum 5 ore
Newman
Acum 5 ore
Flaver
Acum 5 ore
Maria