În fața publicului sibian, Muzeul Național ,,Brukenthal” își propune să aducă cele mai noi obiecte intrate în patrimoniul său arheologic, obiecte găsite pe teritoriul administrativ al județului în ultimii doi ani. Expoziția ,,Detecția de metale, între știință și pasiune” se deschide joi, 20 octombrie și va putea fi admirată până pe 11 noiembrie, în Sălile de Expoziții Temporare ale Palatul ,,Brukenthal”.
Prin organizarea expoziției intitulată ,,Detecția de metale între știință și pasiune”, Muzeul Național ,,Brukenthal” și-a propus să aducă în fața unui public cât mai divers și numeros cele mai noi obiecte intrate în patrimoniul său arheologic, obiecte găsite pe teritoriul administrativ al județului Sibiu în ultimii doi ani.
Mărul discordiei între ,,detectoriști” și arheologi
Artefactele respective sunt descoperite, de această dată, nu graţie clasicelor săpături arheologice, fie că vorbim aici despre cercetări sistematice, preventive sau de suprafață, ci prin folosirea unor mijloace tehnice care, deși moderne, sunt prin excelență distructive.
,,Detecția metalică a bunurilor culturale mobile din România de astăzi reprezintă un adevărat măr al discordiei între<<detectoriști>> și arheologi, mai ales datorită formulei descoperiri întâmplătoare. Oare, poate fi considerată întâmplătoare acțiunea de căutare a bunurilor culturale cu ajutorul detectorului de metale, în condițiile în care folosirea acestuia este, totuși, un act voluntar, săvârșit în mod conștient și premeditat? Ne dorim însă ca demersul nostru expozițional să nu se constituie într-un pretext de discuții pro și contra pe marginea acestui subiect, ci într-un elogiu adus arheologiei; cât despre aspectele juridice ale temei abordate mai sus, considerăm că acestea trebuie lămurite doar printr-un dialog deschis, echilibrat, între cele două tabere concretizate printr-un cadru legislativ mai clar, transparent și lipsit de echivoc”, spun curatorii expoziției.
Piese din tot județul
Piesele descoperite prin detecția de metale, spun curatorii, provin din mai multe localități ale județului Sibiu, precum comuna Bruiu, Poplaca, zona Sadu-Tălmaciu-Tălmăcel, zona Vurpăr-Ţichindeal, satul Mohu sau comuna Şelimbăr. Acestea ,,au fost descoperite izolat sau sub formă de tezaure, într-o extrem de mare varietate tipologică și de o certă valoare istorică: depozit preistoric de unelte din bronz, depozit mixt medieval târziu/modern timpuriu tezaur de monede grecești antice, inele de buclă din aur, fibule și monede izolate, de perioadă romană sau medievală timpurie unelte, arme, piese de podoabă și/sau harnașament, preistorice și medievale”, mai spun curatorii expoziției.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Expoziţii Temporare , Muzeul Național
Vizualizari: 1193
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 5 ore
Eu
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt