Ajuns la a IX-a ediție, Festivalul Handmade ,,Creative Buzz” reunește într-un singur loc peste 40 de comercianți, timp de trei zile, între 21 și 23 octombrie. Încă de la primele ore ale dimineții, Forumul German, spațiul gazdă al acestui festival, a prins culoare de la sutele de exponate realizate handmade. De la bijuterii, la ornamente și până la săpunuri medicinale, toate își așteaptă cumpărătorii.
Chiar dacă este un festival cu tradiție, fiecare ediție pregătește ceva nou. Anda Suciu, organizatoarea ,,Creative Buzz”, spune că, anul acesta, și-au făcut apariția mai multe standuri cu haine, iar numărul comercianților din afara județului Sibiu a crescut. ,,De la o ediție la alta, numărul expozanților din afara Sibiului crește și asta ne bucură pentru că înseamnă că ni se duce vestea că facem lucruri frumoase cu festivalul nostru”, spune Anda Suciu.
Dacă unii au venit cu zeci de produse, Mădălina Panduru și-a luat cu ea doar o oglindă, un piaptăn și un tub de fixativ. Ea spune că poate realiza orice coafură, dar îi place să insereze și o mică împletitură. În 15-30 de minute, aceasta dă o altă formă părului, iar în funcție de complexitate, prețul urcă de la 20 la 50 de lei. ,,Să vin aici, pentru mine este o modalitate de promovare, îmi doresc să intru în legătură cu clienții”, spune Mădălina.
Bijuteriile și casetele colorate sunt la ele acasă aici, însă aproape de capăt, am găsit un stand colorat, cu săpun medicinal. Dreptunghiulare și de diferite culori, pe fiecare săpun este indicată planta din care este confecționat și mai mult decât atât și proprietățile pe care le are. Doamna care le vinde vine tocmai din Mangalia și spune ea, acestea sunt realizate de rudele soțului ei, într-un atelier. ,,Unele miros frumos, unele nu. Săpunul cu usturoi, de exemplu este excelent împotriva căderii părului. Sunt făcute prin metoda la rece, doar uleiuri vegetale. Preferatul meu este cel cu migdale. E pentru tenul matur și foarte uscat”, spune Mirela Dogaru despre produsele pe care le-a adus la festival.
Pe lângă săpunurile medicinale, ea a adus și ,,odorizante de cameră”, sub formă de fructe. De la căpșuni, la pepene și până la piersici, oricare costă 15 lei. Înaintând printre standuri, observ niște globuri de sticlă cu plante verzi și nisip. Antonio, băiatul care le vindea, spune că sunt plante asemănătoare cu cactușii, iar obiectele decorative sunt perfecte atât pentru sufragerie, cât și pentru bucătărie sau dormitor. Prețurile pleacă de la 10 lei pentru cel mai mic ornament și ajung până la 185 de lei pentru unul mai mare. ,,Sunt plante naturale din familia plantelor suculente, cele care se întrețin cel mai ușor. Totul e românesc, autohton. Plantele sunt crescute de noi, globurile sunt suflate de un artizan din zonă, iar vasele geometrice sunt făcute de noi și sunt lipite cu metale”, spune Antonio.
Nici clienții nu au încetat să apară. Unii au venit din curiozitate, iar alții deja au în minte ce vor să cumpere. Iulia a venit pentru a căuta niște cadouri pentru prietenii săi și spune că i-au atras atenția mai multe produse. ,,M-am gândit că produsele handmade pot fi cele mai originale cadouri pe care noi le putem oferi celor dragi. Din fericire am văzut foarte multe produsele care mi-au făcut cu ochiul, dar o să revin puțin mai târziu sau mâine. Prețurile sunt puțin cam mari, dar având în vedere munca pe care o depun comercianții, cred că merită să le acordăm încredere și să le achiziționez”, spune Iulia.
Aproape de intrare este standul Asociației ,,Ajungem Mari” care a venit cu produse realizate de voluntari. Banii strânși, sub forma unor donații vor fi folosiți pentru a scoate copiii proveniți din medii defavorizate în oraș. ,,Avem produse handmade făcute de voluntarii noștri sau produse donate de alte persoane care activează în această sferă. Toți banii pe care îi strângem îi vom folosi la ieșiri cu copiii. Produsele se pot cumpăra pe bază de donație, se percepe o sumă recomandată pentru fiecare tip de produs”, spune Carmen Bucșa, coordonator local al Asociației ,,Ajungem Mari”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Anda Suciu , Carmen Bucșa , Creative Buzz , ajungem mari , Forumul German , Mirela Dogaru , Festivalul handmade Creative B , Mădălina Panduru
Vizualizari: 2126
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibianul vesel
Acum 2 ore
Unsibian
Acum 3 ore
PUTEREA
Acum 3 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 5 ore
Sibian