Dar o lege care să țină cont de gradul de prostie nu se poate?

Am mai scris: sunt unul dintre cei care – din lipsă de cultură financiară, după cum realizez acum – am accesat un credit în franci elvețieni. Pe ditamai 30 de ani, ca să știm o treabă. Evident, cu dobândă variabilă, care a început să fluctueze la câteva luni după rambursarea primei rate.

Nu am avut nicio problemă cu asta. Și nici cu fluctuația schimbului valutar. Mi-am asumat de la bun început faptul că rata mea va crește sau nu în funcție de LIBOR (o medie aritmetică a ratelor de dobândă practicate de marile bănci) și de evoluția cursului de schimb între leu și franc elvețian. Am strâns – și strâng în continuare - din dinți când trec lună de lună pe la bancă, deoarece din 2008 rata mi s-a dublat.

Eu am fost cel care atât a gândit, atât m-a dus capul în țara asta păcătoasă. Păcătoasă pentru că nu a fost cine să mă tragă suficient de tare de mânecă (părinți, prieteni, ofițeri ai BNR, consultanți financiari – a, uitasem, tipul de credit și banca o alesesem cu un broker de credite lângă mine) ca să îmi explice riscurile unui astfel de credit. Prin urmare, consider că mi-am plătit și îmi plătesc în continuare incultura financiară. Banca nu e un monstru, dar nici un partener de afaceri. Ci doar o instituție cât se poate de cinică, una care își poate exacerba cinismul la maxim, dacă regulile pieței în care funcționează îi permit.

Și tocmai cinismul ăsta al băncii am considerat că merită sancționat în instanță, după ce statul a ales să reglementeze modul de calcul al dobânzilor ăstora variabile. Probabil știți povestea, aceea cu dobânda compusă dintr-o marjă fixă a băncii, plus acel indice de referință, că i-o zice LIBOR, ROBOR, EURIBOR sau care în ce valută și-o fi ales creditul. Pentru că la momentul în care statul a intervenit cu acest act normativ (necesar, din punctul meu de vedere, atât pentru stabilirea modului de calcul al dobânzii, cât și pentru eliminarea noianului de clauze abuzive), LIBOR-ul era foarte scăzut, banca unde sunt eu ”abonat” a decis că marja ei trebuie stabilită în funcție de datele de la acel moment. Ceea ce nu mi se părea corect, în litera și, mai ales, spiritul legii (mai pe românește: la prima rată achitată, aveam o dobândă de 6%, din care LIBOR-ul era vreo 2,5%. Când a apărut actul normativ cu reglementarea calculului dobânzii, rata mea era de 7%, iar LIBOR-ul era deja negativ, de -0,75%, parcă. Ei, cei de la bancă au zis ceva de genul: ”în condițiile date, marja noastră se calculează scăzând din dobânda actuală LIBOR-ul actual”. Adică, să aibă o marjă de 7,75%. Iar când LIBOR-ul și-ar mai fi revenit iarăși către 2,5%, eu să ajung la o dobândă de peste zece procente, ceea ce însemna că voi ajunge la o rată absolut astronomică șamd). Și pentru că nu mi se părea corect, am apelat la instanță, în fața cărei magistrați avocata a încercat să arate că, din punctul meu de vedere, banca ar trebui să își asume marja de la semnarea contractului (adică din cele șase procente inițiale să fie scăzut LIBOR-ul inițial). Am considerat că așa ar fi corect, deoarece pe parcursul derulării contractului banca a crescut discreționar dobânda, deși LIBOR-ul tot scădea, până a ajuns sub zero.

Trec peste faptul că în cadrul procesului, pe fond, judecătoarea a dat o cu totul altă soluție mie, decât a dat într-un proces identic (aceeași bancă, același tip de credit, aceleași cereri) judecat tot numai de ea. Ilustrare a modului haotic, zic eu, în care fiecare magistrat pare să judece după cum îl taie capul la fiecare cauză, deși spețele sunt identice. Ceea ce iarăși pare o aberație ”de sistem”.

Trec pentru a ajunge la recenta și electorala lege legată de conversia creditelor în franci. Care mie – ca incult financiar care are credit în franci – mi se pare de o înfiorătoare lipsă de ancorare în realitate. Toți – dar absolut toți – care au semnat credite în franci elvețieni știau de la bun început că au de-a face cu un curs valutar care oscilează… plus multe alte motive deja discutate, n-are rost să mai insist asupra celor ”contra legii”.

În mod previzibil, legea a fost atacată la Curtea constituțională de către Guvern. Ceea ce îmi atrage atenția, însă, este unul din motivele invocate de Guvern: gradul de îndatorare. Că legea să rămână, dar gradul să fie inclus, iar cei care au un grad de îndatorare de sub 50% să nu poată beneficia de conversie. Știți ce mi s-a întâmplat mie după ce mi-a crescut rata? Am muncit mai mult. Și eu, și soția. Cu sacrificii pe care le resimte și pruncul. Ca acum, să văd că sunt, într-un fel, sancționat pentru asta. Înlăturat de la beneficiile unei legi electorale cu un caracter populist mult mai pregnant pronunțat decât cel social. Și pentru ale cărei beneficii, practic nu ar mai trebui să lucrez o perioadă, doar pentru a avea venituri mai mici și a mă încadra și eu în categoria celor care primesc pomana electorală pe termen lung.

Care e ideea? Că niciodată astfel de legi nu vor mulțumi pe toată lumea. Pentru că, din punctul meu de vedere, pornesc de la niște rațiuni care nici sociale nu pot fi caracterizate.

Rânduială în toată durerea asta a creditelor în valute exotice ar fi trebuit, consider eu, să înceapă și să se termine cu eliminarea abuzurilor și a derapajelor ”de sistem”. Eu – ca împrumutat în franci elvețieni - aștept de la statul ăsta, prin formele lui de manifestare, să îmi fi spus în mod clar care sunt clauzele abuzive și cum se calculează marja băncii pentru creditele aflate în derulare la momentul apariției normelor legale care fac referire la acest lucru. Clar, aplicat, să înțeleagă tot prostul. Și aș mai aștepta și niște ordine prin sistemul judecătoresc. Este absolut halucinant de aberant să îți faci speranțe despre care ar putea fi soluția dată în procesul tău în funcție de ”judecătorul la care pici”. Ce e asta? Loteria judecătorilor? Nici măcar atât, dacă e să pornesc de la cazul propriu și personal în care același judecător dă două hotărâri diferite pe spețe identice.

Atât îmi doresc de la stat. Ordine. Nu socialism nedrept și populism ieftin. Altfel, ca să fim ”echitabili” în povestea creditelor în valute exotice, poate ar trebui să cerem o lege prin care să fie ajutați cei care pot demonstra că au fost proști la semnării creditelor, de exemplu. Căci, nu-i așa, și prostia se plătește…

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro