Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, organizația Sibiu, a depus listele complete pentru alegerile parlamentare ce se vor desfășura la finalul acestui an, în 11 decembrie. ”Suntem o echipă echilibrată, unită, cu tineri, dar și cu oameni cu multă experiență în spate, cu juriști, economiști, ingineri, arhitecți. Sunt convins că vom obține la alegerile parlamentare un rezultat bun, mai bun decât la alegerile locale, primul test prin care a trecut ALDE. Sperăm într-un rezultat care să ne permită accederea în legislativ, dar și intrarea la guvernare și împlinirea tuturor proiectelor cu care pornim la drum. Suntem conștienți că nu putem ajunge aici fără sprijinul sibienilor, cei care s-au aflat și se află în centrul atenției noastre”, a declarat președintele ALDE Sibiu, senatorul Ion Ariton.
Lista ALDE Sibiu pentru Senat
- Gabriel Gheorghe – Jurist
- Viorica Maria Macarie – Economist
- Horia Silvestru – Inginer
- Sorin Constantin Tomescu – Jurist
- Gabriel Florea – Economist
Lista ALDE Sibiu pentru Camera Deputaților
- Ion Ariton – Economist
- Sorin Gavrea – Jurist
- Robert Paskuj – Analist Politic
- Radu Ioan Graur – Inginer
- Daniela Buta – Economist
- Raluca Eugenia Șimon – Arhitect
- Valentin Ristea – Silvicultor
- Mihai Marin – Ofițer MAPN
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
11 răspunsuri
-
Buna! Nenea, la „mai mare”!Cred cu tărie ca voi veți „schimba” cu
adevărat imaginea politicianului sibian….Ma si gândesc sa particip
la un „seminar” in care „lectorul” Gabriel Gheorghe, fost la Garda
Financiară, restructurat pe motiv de „supra-calificare” ne va învață
pe noi „bugetarii” mai mici si mai prosti, cum sa luam șpagă fără
sa fim prinși… -
-
-
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Băi „intelijentilor” din primărie, pricepeți o dată că giratoriile au raza prea mică să poți pune și semafoare în interiorul…
ASA DA ! Un adevarat succes ! (cam singurul …in zona !?) „Proiectul a fost coordonat de ULBS „,se vede…
Eu personal nu înțeleg de ce se plâng stimabilii. Ca sunt prea puțini? Dacă ar fi mai mulți ar avea…
Ori e giratoriu, ori nu mai e… Să se hotărască geniile de pe Revoluției. Știți cum e vorba aia: dacă…
Sa nu uitam ca am avut acea presemnalizare inainte de intersectii in functie de directia de urmat dupa intersectii, doar…













Lasă un răspuns