Sibienii care vor să afle mai multe despre adaptarea la schimbările climatice și ce măsuri se vor lua la Sibiu sunt așteptați la Caravana “Calea Verde”. Caravana va staționa luni și marți, timp de șase ore, în două locații din oraș.
Caravana, organizată de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, se desfăşoară în cadrul campaniei ”Clima se schimbă, schimbă-te şi tu! Alege adaptarea”, având rol în creşterea gradului de informare şi conştientizare a publicului, cu privire la adaptarea la schimbările climatice, beneficiile aduse de implementarea activităţilor proiectului, asigurarea vizibilităţii contribuţiei Granturilor SEE 2009-2014.
“Vă invităm să participaţi la caravana organizată în cadrul proiectului “Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, prin care dorim să informăm şi să conştientizăm sibienii, mureşenii şi braşovenii, indiferent de ocupaţie sau vârsta, cu privire la problematica adaptării la schimbările climatice, acţiunile de adaptare care s-au identificat în fiecare municipiu, concursuri derulate pentru elevi şi studenţi, cu premii în valoare de peste 12.000 lei” a declarat Ionel Stelian Naicu, directorul executiv al APM Sibiu.
Caravana ”Calea verde” va staţiona un interval de 6 ore, după următorul program: în Piaţa Mare, în data de 31 octombrie, ora 11, şi în curtea interioară a Facultăţii de Inginerie şi Litere, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (intrare dinspre B-dul Victoriei), în data de 01 noiembrie, ora 10.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Piata Mare , Calea Verde , Lucian Blaga , Dezvoltare Durabilă , Protecţia Mediului Sibiu , Ionel Stelian Naicu
Vizualizari: 787
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Magna Horreum
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Cuza
Acum 2 ore
Sabina Jercalau
Acum 2 ore
Sparrow