Emil este un foarte bun inginer. Are 55 de ani, are în spate o foarte bună carieră profesională, are o soție pe care o iubește ca-n prima zi și doi copii minunați.
Și-au construit împreună o casă în centrul orașului, iar anul trecut au terminat și renovarea casei părinților lui și au transformat-o într-o splendidă cabană de vacanță. Emil are un salariu de aproape două mii de euro pe lună, iar soția lui, care este doctor stomatolog mai aduce acasă un venit cel puțin egal. Nu se pot plânge de nimic.
Dar…
Emil e îngrijorat de ce se întâmplă în construcții. E nemulțumit de ce se întâmplă cu serviciul de Urbanism din Primărie. Știe cum se construiește, a văzut noile cartiere de locuințe, este absolut terifiat ce s-ar putea întâmpla în oraș în cazul unui cutremur, de exemplu. E supărat că-și rupe mașina în gropile din oraș, e supărat că e prea multă birocrație, îi este groază să aibă cel mai mic contact cu instituțiile statului.
De la soția lui află aproape în fiecare zi noutăți tot mai îngrijorătoare. Nu sunt vaccinuri pentru copii, deși sistemul anunță la București că sunt suficiente și pentru noi și pentru bulgari. Știe că medicii buni pleacă din țară și că rămân repetenții. Știe că asistentele sunt tot mai depășite de situații, că lucrează zi lumină pentru niște salarii umilitoare.
Pentru toate aceste lucruri, dar și pentru altele sute aflate de la prieteni avocați, notari, maiștri, artiști, economiști, sportivi și profesori Emil s-a gândit foarte serios să candideze la alegerile parlamentare.
Chiar s-a pregătit toată vara cu câteva proiecte foarte concrete. Era înscris într-un partid, iar colegii i-au primit dorința cu mare bucurie. Aveau nevoie de oameni noi, cu imagine bună. Erau sleiți de inspirație și până la urmă pot sacrifica un loc eligibil pentru alte două poziții.
Dar…
După doi ani de mandat, Emil a aflat câteva lucruri care-l nemulțumesc și chiar îl deprimă. Pentru că e un om cinstit. Sau măcar încearcă.
În doi ani și-a înjumătățit venitul. Și-a înghețat cariera și toți banii reali, concreți, cinstiți care ieșeau de acolo. Și sunt mult mai puțini decât cei de la Camera Deputaților. De când și-a pus insigna de parlamentar în piept, trei sferturi dintre prieteni îl scuipă când îl văd pe stradă. Pentru că n-a făcut nimic. Și-a dat și el seama că nici nu are cum, pentru că nu vrea să facă vreun compromis.
Cealaltă treime de prieteni încă îi mai cere favoruri. Intrări pe la partide, ministere, comisii… Relația cu partidul s-a rupt, pentru că n-a mers pe linia impusă de la centru. Pentru că n-a angajat pe cine trebuie la cabinetul din Sibiu. Soția i-a pus în vedere că se gândește tot mai des la divorț. Se văd tot mai rar, iar obișnuitele lor discuții zilnice sunt înlocuite cu oftaturi.
Lui Doru, colegul de partid cu care Emil a intrat cot la cot în Cameră, îi merge bine. Nu face nimic la București, dar nu-l interesează. Ia șpagă cu orice ocazie, iar venitul i s-a înmulțit cu o mie față de cât lua ca jurist la o firmă de consultanță. Și-a angajat soția undeva bine. Și pe nepoți, frați, oameni din partid. Dacă-l scuipă cineva pe stradă îi răspunde la fel. Nu are nicio greață.
Câți ”Emili” cunoașteți? Și câți de Doru?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alin Bratu , opinie , Camera Deputatilor , Turnul Sfatului , comentariu , coruptie , Politică Externă , Direcția Națională Anticorupți , editorial , politicieni , parlamentari , Turnul Sfatului Doru Săbădașu , Pentru Sibiu , suparare
Vizualizari: 1879
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Vasile Roaita
Acum 3 ore
Anemona Perișoreanu
Acum 3 ore
Radu
Acum 3 ore
Radu
Acum 3 ore
B