Un bărbat de 35 de ani a ajuns în arestul Poliției Sibiu, după ce a condus mașina, fără să aibă un permis de conducere valabil. Deși, pentru acest gen de infracțiuni, instanța nu acordă, de obicei, o pedeapsă cu executare, cazul său a fost unul special.
Şoferul, Petre Nemeş, este din Ocna Sibiului şi a fost surprins conducând fără permis la sfârşitul anului trecut. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal, iar acesta a ajuns în instanţă, în luna aprilie. După cinci luni, nemeş a fost condamnat pentru fapta sa. Judecătorul de cauză şi-a dat, însă, seama, că şoferul nu este la prima abatere de acest gen.
Bărbatul condusese fără permis şi în anul 2012, iar în 2013, instanţa îl condamnase la 9 luni de închisoare cu suspendare. Magistraţii i-au acordat, însă, un termen de 2 ani şi 9 luni de încercare. Nemeş mai avea doar câteva zile până la expirarea acestui termen, când a fost surprins din nou de poliţişti, fără carnet. Judecătorii i-au mai dat 5 luni şi 10 zile de închisoare, iar acum, cele două pedepse se cumulează, iar şoferul va trebui să le petreacă după gratii.
Petre Nemeş nu s-a prezentat singur la arest, aşa că a fost ridicat, ieri, de poliţişti, de acasă. “Persoana căutată a fost depistată și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în orașul Ocna Sibiului, a fost condamnat de Judecătoria Sibiu la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației”, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteş.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliției Sibiu , Ocna Sibiului , Judecătoria Sibiu , cel mai prost sofer al anului , conducere fără permis , Luciana Balteș , infracțiune înșelăciune , dosar penal , Arestare Preventivă Sibiu , Petre Nemes
Vizualizari: 5221
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
R
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
C