Femeia de 22 de ani, care și-a înjunghiat ieri în Piața Mare soțul cu 31 de ani mai în vârstă, a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu s-a stabilit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între doi soți a avut loc o altercație verbală în urma căreia soția i-a provocat soțului o plagă înjunghiată la nivelul brațului stâng.
Victima, în vârstă de 53 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu, a fost transportată la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu pentru acordarea de îngrijiri medicale.
"Împotriva femeii s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe (art. 193 alin 2 cod penal) și folosirea sau portul fără drept a obiectelor periculoase (art. 372 alin 1 lit. a și alin. 2 cod penal). În cursul acestei zile, femeia va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă," a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Citește și
http://www.turnulsfatului.ro/2016/11/21/si-injunghiat-sotul-piata-mare/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliției Sibiu , Piata Mare , Unitatea Primiri Urgențe , Arestare Preventivă Sibiu , Luciana Lazăr
Vizualizari: 4525
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Gogu
Acum 10 ore
X-ulescu
Acum 10 ore
Gogu
Acum 10 ore
Kokos