Miercuri,
31.12.2025
Innorat
Acum
-5°C

Rateu cu poarta goală

Mai sunt trei zile. Iar rezultatul e previzibil. Nu trebuie să fii Mafalda ca să vezi rateul gigant pe care l-a dat dreapta politicii românești. Și nici un foarte fin analist politic ca să deslușești campania extrem de eficientă făcută de stânga.

PSD a jucat teribil de inteligent. Laboratoarele social democrate au creat Partidul România Unită, un fel de latrină politică al cărei singur scop este să manipuleze pătura mai puțin educată a țării. Și le iese de minune. În același timp, au pus toate tunurile pe Cioloș și parțial pe Iohannis, ignorând aproape complet principalii contracandidați. Practic, am avut o campanie între cel mai puternic partid al țării și un om. Un singur om.

PNL-ul a atins o nouă limită a pateticului. Nu a existat campanie mai dezlânată, mai dezorganizată și mai lipsită de conținut ca cea pentru aceste alegeri. Liberalii au arătat exact ca niște cerșetori de voturi, dispuși să se facă preș în fața oricui pentru a mai aduna un vot de ici, un vot de colo. Adoptarea „valorilor” Coaliției pentru Familie e cel mai bun exemplu. N-au rupt niciun vot al talibanilor din spatele acestei monstruoase creații dar au pierdut nenumărate care se așteptau la un strop de verticalitate din partea acestui partid.

USR-ul și-a arătat limitele unui partid închegat pe genunchi. Iar mie, unul, mi-a înșelat așteptările. Din punctul meu de vedere, campania făcută local a fost mult, mult peste cea de la nivel central. S-au creat dezbateri, ateliere, conferințe, prezentări pe teme de interes – cum ar fi cea pe fonduri europene. S-a văzut un spirit nou în a face politică. Centrul, în schimb, a gafat-o rău de tot cu obsesia pentru Dragnea. S-au dus la el acasă cu scrisori, l-au personificat într-un clip penibil alături de un porc, au făcut exact ceea ce făcea PSD-ul acum patru sau opt ani. „Altfel de politică” a ținut exact până când USR a început să facă politică adevărată.

Nu le imput aceste greșeli grave. Sunt inerente situației de față și cred în continuare că USR ar fi fost mai câștigat pe termen lung dacă ar fi participat doar la următoarele alegeri, dar în mod organizat. Însă alegerile astea le-au buctat.

În diasporă votul va fi mai complicat. Studenții nu se vor trambala dintr-un capăt al țării într-altul pentru că au văzut pe Facebook un film în care Dragnea e asemuit cu un porc. Nu e ceva în ce să crezi. PSD va câștiga alegerile și va forma următorul Guvern. Pregătiți-vă. Winter is coming.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2957

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

12 comentarii

Mihăiță Conservă

Acum 9 ani

Bun articol domnu' Brylynskei. Pacat ca vine iarna totusi ... Poate peste 8 ani sa mai avem o sansa. Peste 4 ani sigur va fi degeaba, vor avea la dispozitie acesti 4 ani sa se asigure ca asa va fi. Poate peste 8 ani. Poate generatiile viitoare ...
Raspunde

Ivan

Acum 9 ani

Mda...
Raspunde

ionica

Acum 9 ani

Bogdanele....sunt curios daca diaspora se va calca in picioare sa voteze ca acum 4 ani! :-)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Stamate007

Acum 9 ani

E faniă atitudinea asta și limbajul de resemnare din articol cînd reclama la PSD aduce biștarii la publicație.
Raspunde

Marius

Acum 9 ani

Nu cred ca va fi chiar atat de rau ca psd va castiga alegerile. Ei au creat niste asteptari mari - salarii mai mari cu 50%, pensii mai mare, reduceri de taxe etc. Daca nu isi vor indeplini programul de guvernare, care by the way, este cel mai coerent si cel mai bine ambalat program, vor disparea de pe scena politica. Astfel, sunt obligati sa faca treaba.
Raspunde

zzz

Acum 9 ani

nu sunt obligati pentru ca, invariabil, vor cere un an de zile de "incalzire" apoi vine o criza (cel putin incetinitre economica), apoi vor da vina pe tehnocrati, dupa aia pe Soros si deja incepe noua campanie electorala. intre timp fura ca porcii...
Raspunde

Record dupa Ww2

Acum 9 ani

Nu masurile, doctrina sau planetele sunt de vina. Ci oamenii scosi la inaintare sau care s-au bagat la blitz! Iubitorii de imobile, vile de tip zona "selimbar" ( unii stabilescsi se incadreaza intr- un tipar social), functii si spoitii ( la propriu si figurat).
Raspunde

klaus

Acum 9 ani

Unde sunteti, voi, cei ce ati iesit in strada pentru "ursuletul ucis"? Nu trebuia sa iesiti si la vot? Pregatiti fundurile....
Raspunde

Tu chiar nu intelegi

Acum 9 ani

Am iesit. Si am votat contra celor care l-au ucis.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus