A trăit mai bine de 65 de ani în Elveția, dar și-a petrecut ultimii ani din viață la Sibiel. Gerard Delaloye este un elvețian care s-a îndrăgostit de zona Transilvaniei în urma unei vacanțe petrecute aici. Profund impresionat de această parte a țării, a scris o carte intitulată „Vămile sufletului”, dar moartea nu a ținut cont de dorinţa lui de a o relansa la Sibiu.
Jurnalist, profesor de istorie și filosofie, Gerard și-a întâlnit soția, o româncă din București în anul 1973. După ce au petrecut 37 de ani într-o regiune de munte a Elveției, viața lor a luat o altă întorsătură atunci când au vizitat Sibiul.
„Ne-am simțit acasă”
Plimbându-se pe străzile din oraș, au intrat într-o librărie. De acolo, au cumpărat o carte scrisă de un autor belgian care povestea despre mutarea lui la Cisnădioara. Cei doi soți au rămas impresionați de toate cele relatate și au luat decizia să se mute definitiv în România. „Soțul meu mi-a zis că dacă acest om care nu avea nicio legătură cu România s-a simțit așa de bine în această țară, noi care eram jumătate români, așa zicea el, de ce nu am veni?! El știa că întotdeauna mi-am dorit să mă întorc aici la pensie și îmi doream să trăiesc la țară”, povestește Adriana, soția acestuia.
Ajutați de niște prieteni din Săliște, cei doi și-au cumpărat o casă în centrul satului Sibiel. Deși aceasta nu mai fusese locuită de 25 de ani, au reparat-o și în toamna lui 2009 s-au mutat. „Era o casă obișnuită de țară, cu trei camere, dar am restaurat-o. Ne-am simțit extrem de bine și am fost integrați repede în sat. Chiar dacă nu eram de aici, această regiune ne-a plăcut cel mai mult. Ne-am simțit acasă”, spune femeia.
„Era interesat de istoria Transilvaniei”
Chiar dacă a fost mulți ani profesor, marea pasiune a lui Gerard era scrisul. 15 ani s-a dedicat exclusiv jurnalismului, fiind redactor la „Nouveau Quotidien”, la „Le Temps” și cronicar la „Matin Dimanche”. Mutarea în România nu l-a împiedicat să facă ceea ce-i plăcea, colaborând aici cu Revista 22. De curând, a scris și o carte despre Transilvania, în limba franceză, intitulată „Vămile sufletului”. Ar fi vrut să o lanseze și la Sibiu, dar moartea nu a ținut cont de dorința lui. „Noi am locuit foarte mult timp cu tatăl meu care a venit și el în Elveția. Când tatăl meu a decedat, Gerard a fost foarte impresionat de acest obicei de la înmormântare de a se pune câțiva bănuți în coșciug, care se pun să-l ajute să-și plătească vămile”, povestește soția răposatului. Cartea a lansat-o în Elveția și este „oarecum o comparație între Elveția și România din punct de vedere al obiceiurilor și al peisajelor din zona Transilvaniei. Gerard era interesat de istoria Transilvaniei și era fascinat de acest amestec de populație dintre sași, maghiari și români care este ceva foarte curent în Elveția, unde sunt patru limbi naționale”, adaugă Adriana.
Și-a dorit să fie incinerat
Anul acesta, la începutul lunii octombrie, cei doi au plecat în Elveția să-și viziteze prietenii și rudele. Acolo, lui Gerard i s-a făcut rău și a ajuns la spital. La momentul respectiv analizele indicau o formă de Alzheimer, dar când starea de sănătate i-a permis, a revenit la Sibiel. „Era așa de fericit că s-a întors. Pentru el acasă era Sibiel. Când am intrat pe ușă, primul gest pe care l-a făcut a fost să scoată rachiul din frigider și să ne servim cu un păhărel”, își amintește femeia. Cu toate acestea, la scurt timp, starea lui de sănătate s-a înrăutățit și a fost internat la Sibiu. Motivul decesului pare să fi fost un accident. Soția spune că în perioada în care a fost spitalizat în Elveția, bărbatul ar fi înghițit ceva ce i-a perforat stomacul.
Gerard își dorea să fie incinerat, iar cenușa să-i fie dispersată pe un râu din satul lui natal. Totuși, înainte de a muri, dorința lui s-a schimbat. „Mi-a spus că nu mai vrea să-i duc cenușa în Elveția pe râuleț, ci să o îngrop în mormântul meu”, spune Adriana, mai convinsă ca niciodată să rămână în Sibiel.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4105
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sibianul vesel
Acum 3 ore
Unsibian
Acum 4 ore
PUTEREA
Acum 4 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 5 ore
Sibian