Ioan Terea și Nicolae Avram au obţinut mandate de parlamentari din partea PSD, ei trebuind să aleagă acum între statutul de consilier județean și cel de deputat, respectiv de senator. Ioan Terea a renunţat deja la funcţia de consilier judeţean, iar Nicolae Avram urmează să facă acelaşi lucru.
”Domnul Nicolae Avram va renunţa la funcţia de consilier judeţean. Nu a făcut încă acest lucru, dar s-a discutat cu dânsul şi va demisiona din Consiliul Judeţean Sibiu”, a declarat Steliana Marcu, purtătorul de cuvânt al PSD Sibiu, transmite news.ro.
La rândul lor, reprezentanţii Consiliului Judeţean Sibiu au precizat că cei doi parlamentari sunt în ternemul legal de rezolvare a acestei incompatibilităţi.
”Domnul Ioan Terea a anunţat deja în scris la secretariatul instituţiei renunţarea la funcţie. Nu am primit încă de la domnul Nicolae Avram, dar sunt încă în termenul legal de rezolvare a acestei incompatibilităţi”, a afirmat Ioana Căpăţână, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Sibiu.
Potrivit acesteia, PSD nu a nominalizat încă persoana care-i va lua locul lui Ioan Terea în Consiliul Judeţean.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Consiliului Județean Sibiu , Ioan Terea , Consiliul Județean , Ioana Căpățână , Domnul Ioan Terea , Domnul Nicolae Avram , Nicolae Avramescu , Steliana Marcu
Vizualizari: 2131
Ultimele comentarii
Acum 58 minute
Popescu Ion
Acum 1 oră
Sodolescu Raluca
Acum 2 ore
Cibi
Acum 2 ore
Mora
Acum 2 ore
Sibianul comentator