Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
30°C

Prima campanie de colectare a deșeurilor voluminoase: sibienii de la case au umplut trotuarele

Prima campanie de colectare a deșeurilor voluminoase: sibienii de la case au umplut trotuarele

Desfășurată în cursul acestei săptămâni, prima campanie de colectare a deșeurilor voluminoase derulată la nivelul municipiului Sibiu îi are „fruntași“ pe cei care locuiesc la case. Unii sibieni au umplut, la propriu, trotuarul din fața casei cu mobilier vechi, de exemplu.

În cadrul campaniei de colectare a deșeurilor voluminoase, sibienii care locuiesc la bloc sunt invitați să își transporte deșeurile de mari dimensiuni la cele 12 puncte publice amenajate în acest scop în oraș. Cei care locuiesc la case, în schimb, nu trebuie decât să scoată această categorie de deșeuri la poartă, în ziua în care pe strada respectivă este programată și ridicarea deșeurilor reziduale. Panouri de gard, mobilier vechi, covoare, uși sau geamuri sunt doar câteva exemple de deșeuri pe care sibienii le-au scos la poartă zilele acestea. ”Sibienii au reacționat foarte bine. Cantitățile de deșeuri voluminoase ridicate până acum sunt considerabile, iar din zonele de case au fost ridicate cele mai multe. Probabil că cei de la case au avut unde să le depoziteze până acum“, arată reprezentanții Soma, operatorul de colectare și transport a deșeurilor din municipiul Sibiu și alte 20 de orașe și localități din împrejurimi. Deșeurile voluminoase ridicate separat de cei de la Soma ajung la baza acestora, unde sunt selectate deșeurile reciclabile și cele care pot fi valorificate. Resturile care rămân sunt transportate la groapa de gunoi de la Cristian.

Următoarea campanie de colectare a deșeurilor voluminoase va fi organizată peste trei luni. Până atunci, cei de la Soma vor mai trebui să organizeze, potrivit contractului, o campanie de colectare a deșeurilor periculoase.

Lista celor 12 puncte amenajate pentru sibienii care locuiesc la blocuri

Cartier Amplasament punct de colectare
Vasile Aaron str. Muncel, în spatele Grădiniței nr. 29
Ștefan cel Mare - Rampă Ștefan cel Mare nr. 147 (gard Comtram)
Lazaret str. Oțelarilor (depozit Petrom)
Gară str. Regele Ferdinand (lângă Autogara Transmixt)
Terezian str. Târgul Cailor
Țiglari str. Țiglarilor (la complex)
Turnișor Aleea Iasomiei (biserică)
Ștrand str. Sălajului (dispensar)
Valea Aurie str. Sibiel (vizavi de Școala nr. 25)
Hipodrom

(inclusiv zona Vasile Milea)

Calea Dumbrăvii (zona Dioda, în spatele CEC)
str. Arieșului (în spatele complexului Cireșica)
Aleea Șelimbăr (Valea Săpunului)
Printre exemplele de deșeuri voluminoase care vor fi ridicate în această primă campanie se numără mobilierul de grădină, cel din locuințe, jucării de mari dimensiuni, elemente de stolerie, instalații de fitness, joacă sau întreținere corporală, dar și obiecte textile de mari dimensiuni.

deseuri voluminoase 5 deseuri voluminoase 4 deseuri voluminoase 3 deseuri voluminoase 2 deseuri voluminoase 1

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Anonymus

Acum 8 ani

ar trebui facute mai aceste campanii ca sunt sigur ca se va gasi de adunat o groaza...
Raspunde

dan

Acum 8 ani

doar ca in unele zone au 'uitat' sa vina sa ridice si deseurile voluminoase uin ziua programata
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nenea, da' privind imaginile acestea, sunteti siguri-siguri, ca oamenii in cauza nu-s "dezvoltatori imobiliari" surprinsi in faza de "curatare" a terenului, inainte de ridicarea falnicilor "zgarie nori" pentru care de-acu' suntem "celebri"?...
Raspunde

Ralf Weber

Acum 5 ani

e-manuela: Foarte posibil sa fi ei primit vestea cu saptamani bune inainte. Pai nu-i mai ieftin pe banii primariei? Cat costa indepartarea unui m cub de deseu lemnos (si ala trebuie sa fie numai lemn, fara altele la gramada) daca cheama o firma de debarasari?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus