Toate cele 160 de sirene existente la nivelul județului Sibiu vor fi testate joi, 20 aprilie, în intervalul 10-12, în cadrul exercițiului național de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă- PROCIV 2017.
În perioada amintită, locuitorii județului Sibiu vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
"Sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate," se mai arată în comunicatul de presă remis Turnul Sfatului.
Va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.
Vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.
La nivelul județului Sibiu există peste 160 de astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.
Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren.
În anul 2016, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a organizat 32 exerciții de alarmare la nivelul localităților, acțiuni derulate în colaborare cu comitetele județene și locale pentru situații de urgență, instituțiile publice cu atribuții în managementul situațiilor de urgență și operatorii economici sursă de risc. Reziliența comunității pentru a depăși urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităților responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populația civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătățire a capacității de reacție a unui stat în fața provocărilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Alarmare Publică , Ariel Micuța Sirenă , Valea Sevişului , sirene , exercitiu , Căpitan Dumitru Croitoru
Vizualizari: 1474
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 1 oră
Sodolescu Raluca
Acum 2 ore
Cibi
Acum 2 ore
Mora
Acum 2 ore
Sibianul comentator