În jur de 25 de sibieni au ieșit în această seară în Piața Mare pentru a protesta împotriva Guvernului Grindeanu și a Partidului Social Democrat.
Aceștia protestează pașnic, doar câțiva venind cu pancarte. ”Eu sunt unul dintre cei care nu au votat PSD. Vă cer demisia. Insist”, scrie pe un astfel de carton.
Printre protestatari se află și criticul literar Radu Vancu. Iată mai jos motivele pentru care el a ieșit în piață.
Cei mai mulți protestatari stau de vorbă între ei și discută politică. Nu se scandează.
Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri, cu 5 voturi ”pentru” (PSD) şi 3 ”împotrivă” (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. Premierul Sorin Grindeanu a scris pe Facebook că Guvernul nu susţine amendamentele propuse la proiectul de Lege privind graţierea adoptate, miercuri, în Comisia juridică a Senatului, precizând că Executivul susţine Legea graţierii în forma propusă iniţial de Ministerul Justiţiei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
25 de răspunsuri
-
In aceasta tara se formeaza castele, clasele sociale inchise cu drepturi mai multe sau mai putine in functie de puterea de a se impune, respectiv 1. clasa politica, 2. clasa functionarilor publici si 3. restul. Clasa 1 si 2 tinde sa fie superioara in drepturi civice si civile fata de 3.Asta inseamna moartea democratiei in care toti eram egali in drepturi si in fata legii.
Cand cineva poate sa fure din banul public fara sa fie pedepsit dar altul face puscarie daca fura o gaina, nu mai este egalitate!
Asta s-a decis astazi, pe scurt, de catre senatori!-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Romanii adevarati sustin programul de guvernare! PSD ne-a dat salarii si pensii!!! Ceilalti nimic! De ce conteaza atat de mult ca un numar mic de oameni vor fi liberi? Au gresit, chiar trebuie sa plateasca toata viata! Ei nu sunt romani ca noi? Banii furati trebuie sa ramana in tara, nu sa mearga la multinationale care asupresc poporul nostru! Trezeiti-va!
-
realizezi ca nu gandesti? nu te asupreste nicio multinationala. daca nu vin multinationalele in ro pleaca romanii in spania, germania, italia sa culeaga capsuni si sa stearga batrani la koor. hai sictir cu sloganele tale comuniste. faptul ca iei tu pensie din bani imprumutati, bani pe are urmasii tai ii vor inapoia cu dobanzi uriase ti se pare ok? esti nebun!
-
Deocamdata mai mult promit pensii si salarii, iar din imprumuturi nu stiu cat timp vor putea sustine cele promise. Chiar nu e inca EVIDENT ca toate aceste promisiuni au fost facute doar pentru ca lumea sa-i lase in pace sa-si scape CORUPTII de inchisoare cu orice pret. Exact pe asta au mizat: ii vrajim pe romani pana ne vedem cu sacii in caruta, pe urma Dumnezeu cu mila! Se pare ca sunt mai multi prosti in tara asta decat am crezut.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
sibiul se inspira de la cei din brasov, care sunt lideri in implementarea masurilor de inchisoari de 15 min (smart…
Pt cine rusine?Propietar?Nu o intereseaza un balast care scade din veniturile consistente de la alte biserici,Piata Mare,etc…Aici statul roman a…
Dacă se aduna toate imbecilismele care se fac în intr-un an pe Coposu ( biciclisme ,triciclisme, red boisme ) iese…
Cred că prima data ar trebui rezolvată problema urșilor. In anii trecuți mă plimbam pe acel deal acum noi localnicii…
Acidul Acetic, pardon @Aci Duțu ce părere are?














Lasă un răspuns