Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

VIDEO Mountainbikeri, în grădina Palatului de la Avrig

VIDEO Mountainbikeri, în grădina Palatului de la Avrig

Biciclete, obstacole, noroi și natură pe două roți. Sunt ingredientele unui sport care a prins din ce în ce mai mult printre pasionații de aventură din România: mountainbike. În acest week-end, cicliști de munte din toată țara s-au strâns la Avrig, la un concurs organizat de sibianul care a reprezentat România la Olimpiadă, Tudor Oprea.

Concursul de la Avrig, Triada MTB, are secțiuni dedicate și profesioniștilor, dar și amatorilor. Printre aceștia se numără și cicliști care abia ce s-au apucat de acest sport, dar “virusul” i-a prins definitiv. “Anul trecut, prima bicicletă pe care am cumpărat-o a costat 23 de milioane. La sfârșitul anului, în toamnă, am luat una de 45, acum, în toamnă, sper să trec la nivelul următor, să iau una de carbon, care costă în jur de 8.000 de lei”, spune Felician Ștefan, un antreprenor de 39 de ani, din București.

La triadă au putut participa tinerii începând de la 16 ani (cu acordul părinților, înainte de vârsta majoratului). Deși au existat doritori și mai tineri de atât, au fost nevoiți să stea pe margine. “Băieții mei sunt campioni, la vârsta lor, 15, respectiv 17 ani. Dar astăzi nu are voie să participe, cel mic”, spune o mamă din Sibiu.

Sâmbătă a avut loc prima etapă a Triadei MTB 2017, cu întreceri pentru sportivii legitimaţi la structuri afiliate Federaţiei Române de Ciclism (XCE – Cross Country Eliminator) şi care au constituit etape din Campionatul Naţional XCE. Şi sportivii amatori au intrat în cocurs, pe acelaşi traseu, care a trecut și prin grădina Palatului de la Avrig.

Unul dintre cicliștii care a reprezentat România la Olimpiadă, acum organizator de concursuri, spune că numărul de participanți crește de la an la an. „Interesul pentru acest sport este în creștere destul de semnificativă în ultimii 3-4 ani. Sunt foarte mulți și la nivel de amatori, care încep să practice acest sport. După ce încep să-l practice, începe să le placă și competiția și de asta avem și categorii pentru sportivii amatori, dedicate lor”, spune sibianul Tudor Oprea.

Duminică, cicliștii participă, la poalele munților Făgăraș, la proba de Maraton, de 45 sau de 81 de kilometri.

mountainbike MTB Avrig bicicleta mountainbike MTB Avrig bicicleta

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Expertarom, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8 și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Bsi_Hermmanstadt

Acum 6 ani

Bun :( Pe cand concursuri de ATV-uri si auto-cross?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus