Specialiștii Centrului Meteorologic Transilvania-Sud Sibiu au transmis vineri o informare meteorologică referitoare accentuarea instabilității atmosferică și apariția ploilor însemnate cantitativ.
Informarea vizează perioada 13 mai, ora 10:00 – 14 mai, ora 21:00.
”În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, ce pot fi și torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și pe arii mai extinse, pe parcursul zilei de sâmbătă (13 mai) și în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 mai)”, spun meteorologii.În plus, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15...20 l/mp și izolat 40 l/mp.
Manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala începând din seara zilei de vineri (12 mai), dar numai pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Astra film festival , Sud Sibiu , grindina , Asesoft Ploiești , vremea , Centru Meteorologic Local , stirea zilei , Pentru Sibiu , vijelii , stiri sibiu
Vizualizari: 1684
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
M
Acum 12 ore
Gil
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
Flaver
Acum 13 ore
Maria