Sâmbătă,
16.10.2021
Ploi Scurte
Acum
9°C

VIDEO – Nuntă în Broscărie. Cât te costă să pui muzică la tot cartierul, până la patru dimineața?

VIDEO – Nuntă în Broscărie. Cât te costă să pui muzică la tot cartierul, până la patru dimineața?

O nuntă cu petrecere mare a ținut azi-noapte treji o mulțime de sibieni care locuiesc în cartierele Broscărie și Vasile Aaron. Nici măcar vizitele repetate al polițiștilor, apelurile la 112, un dosar penal sau înjurăturile vecinilor nu au putut opri cheful.

”Paranghelia” a început de sâmbătă dimineața, în forță, cu un dosar penal. Sibienii care locuiesc în zonă au chemat Poliția după ce s-au trezit cu un cort de nuntă, de aproximativ 500 de mp, instalat pe partea carosabilă a străzii Muncel. Locul este undeva între cartierul Broscărie și Vasile Aaron. Lucrurile au fost clare pentru polițiști, care au întocmit un dosar penal unui bărbat de 28 de ani, din județul Alba, pentru instalarea unui cort pentru evenimente fără a deține aviz în acest sens, ceea ce a dus la încălcarea dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.

Duminică spre seara, cheful a pornit din nou și organizatorii petrecerii au ținut neapărat să-și arate bucuria împărtășind cu tot cartierul din gusturile lor alese în muzică. Sunetul foarte tare se putea auzi pe o rază de câteva sute de metri în jur. Mai grav a fost când melodiile au continuat să răsune și după miezul nopții.

”Bună seara la ora 2! Vă scriu pentru a vă povesti o întâmplare la care toţi locuitorii cartierelor Vasile Aaron şi Broscărie suntem obligaţi să luăm parte. Începând cu ora 20, în ziua de duminică, 18 iunie 2017, a început să răsune foarte tare muzică dinspre cartierul Broscărie - zona caselor rromilor, şi după cum se poate observa din filmarea alăturată, a continuat până la ora la care vă scriu. Nu mi se pare normal ca în cartierul Broscărie să fie permis acest lucru, în timp ce oricare alt locatar al unui bloc, dacă ar dori să facă o petrecere, ar trebui să ceară acordul vecinilor de scară, altfel este foarte probabil să te trezeşti cu Poliţia la uşă dacă dai muzica tare după ora 22 şi să primeşti avertisment sau chiar amendă pentru tulburarea liniştii publice. Legea nu ar trebui să fie aceeaşi pentru toată lumea? Este duminică noaptea, mâine oamenii merg la serviciu, nu este normal ceea ce se întâmplă. De ce ei beneficiază de legi speciale şi tratamente diferenţiate? Pentru că sunt rromi cu bani şi îşi permit să aducă nume sonore din industria manelelor la petrecerile lor? Sau pentru că îşi permit să dea şpagă să fie lăsaţi să îşi desfăşoare în voie petrecerile, sfidând restul cetăţenilor de rând? Oricare ar fi motivele nu mă intreresează, doresc doar să fim trataţi în mod egal de către autorităţile locale. Eu ca cetăţean care plăteşte taxe şi impozite în acest oraş mă simt deranjată de aceste petreceri la ore atât de târzii din noapte. Vă mulţumesc pentru răbdarea de a îmi citi această sesizare. Vă ataşez şi o filmare în care se poate auzi foarte clar cât de tare răsună muzică la 2 noaptea pe stradă Semaforului din Sibiu”, a transmis pe adresa de facebook redacției doamna Ioana N., o sibiancă din cartierul Vasile Aaron.

Din păcate, doamna Ioana N. nu a fost singura care a auzit muzica, după ora 23:15 și până spre dimineață cinci persoane apelând numărul de urgență 112 pentru a sesiza gălăgia. Polițiștii s-au prezentat neinvitați la chef de mai multe ori, de fiecare dată lăsând darul. Ce-i drept, cam prea mic, după opiniile multora.

”În urma primului apel cei reclamați au fost avertizați verbal, după care, la celelalte intervenții s-au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 și 200 de lei, conform Legii 61, punctul 27”, a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Volumul a mai coborât după ora 3 noaptea.

Turnul Sfatului a cerut în această dimineață un punct de vedere referitor la acest caz și Poliției Locale, prin Primăria Municipiului Sibiu. Răspunsul lor a fost că ”acest caz a fost gestionat de Poliția municipală”.

Revenind la întrebarea din titlu, răspunsul este 700 de lei. Și o mustrare. Atât te cotă să pui muzică la tot cartierul până spre dimineață.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

28 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ionut Vl

Acum 4 ani

Ma mir ca nu a-ti zis ca sunt din Valcea ca asa v-a plake sa ne anjura-ti mereu. Vede-ti ca nu numai cei din Vl fac deranj asa ca luati-vati si de alti de acum anainte
Raspunde

Lady

Acum 4 ani

Deviind putin de la subiectul in sine unde nu mai este nevoie de comentarii, sunt sigura ca ati vrut sa scrieti:''Ma mir ca nu ati zis ca sunt din Valcea ca asa va place sa ne înjurati mereu.Vedeti ca nu numai cei din VL fac deranj ,asa ca luati-va si de altii de acum înainte.'', dar v-ati grabit, sau tastatura era setata in alta limba decat româna.Si sa va mai spun ceva.Sibienii nu au nimic cu oamenii care-si vad de treaba si sunt civilizati.
Raspunde

un cititor

Acum 4 ani

Ai ramas cu gramatica la nivel de cls. 2. Probabil si restul cunostintelor sunt pe aproape ...
Raspunde

Un PSDist mandru

Acum 5 luni

Ba au cu tot ce nu e nemtesc sau austriac, astia le pot face orice, de la stat capra la lins coor uri, le pute tot , doar cu fainosag le mai trece!
Raspunde

Yoy

Acum 4 ani

Nunțile în zonă vilelor de rromi nu e o noutate. Se fac astfel de nunți de ani de zile. Se aude până la marginea Broscariei dinspre Agnita
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gyuntar dela Ooy

Acum 4 ani

Jiendarii oar' sa hi fuost ocupatz cu paza "fetitzei"?....
Raspunde

Yoy

Acum 4 ani

Ionuțe, mai pune mâna pe un îndreptar ortografic și gramatică. Articolul acesta nu are legătură cu Vâlcea ta, este vorba despre niște localnici de-ai noștri.
Raspunde

ss

Acum 4 ani

Si te mai miri ca nimeni nu mai da doi bani pe polițiști?Cum sa manifești vreo urma de respect pt autoritățile statului ,cand cel ce fura un ou ,face pușcărie si e un bou,iar cel care fura cu adevarat un bou,nu pătește nimic...
Raspunde

///

Acum 4 ani

Bun comentariu! Pe mine m-ar lua cu duba, iar pe astia ii lasa sa-si faca mendrele cum vor!
Raspunde

Un sibian

Acum 4 ani

Si azi dimineata goleau gunoiul langa calea ferata. 2-3 saci de doze si pet-uri, chiar sub un semn cu depozitarea gunoaielor interzisa. Frumos?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ovi

Acum 4 ani

Nu mai are voie omul sa își mărite fata . O data in viața este permis . Cred ca vecina ar fi dorit sa participe si ea , dar suferă ca nu a fost invitata .
Raspunde

locatar din V. Aaron

Acum 4 ani

Vorbesti serios sau esti ironic? Daca vorbesti serios inseamna ca esti o coada de topr si din cauza unora ca tine suferim. daca esti ironic, sa stii ca nu prea ai umor!
Raspunde

Horatiu

Acum 4 ani

ROMANIA TARA DE COCALARI , INFRACTORI, CHICI SI TOT CE VREI. AUTORITATILE STATULUI NU EXISTA. CARE AUTORITATI? O MINORITATE AU AJUNS SA TERORIZEZE MAJORITATEA. MAI NOU , MAJORITATEA ESTE DE FAPT DISCRIMINATA. AU APLICAT AMENZI CARE NU LE PLATESC. DACA AU INSTALAT CORT NEAUTORIZAT, DE CE NU AU CHEMAT BULDOZERUL SA IL DARAME SI SA ELIBEREZE STRADA? NU DEGEABA LUMEA VA CONFUNDA CU GARCEA
Raspunde

dancp2

Acum 4 ani

era o melodie pe vremuri ceva cu tzigani ei are drepturi si cocosei de aur romanii nu au drepturi buni fodor si junele rezvan atc ca au fost votati masiv de tzigani politia locala...........fomisti si ei
Raspunde

tigan

Acum 4 ani

Dar chiar nimeni nu a avut un topor sau un cotet de masina sai lase fara curent? Cred ca primea o amenda mai usturatoare decat respectivul rrom, vreo 2 dosare penale, amenda tripla. Nu avem mascati? Politie? Jandarmerie? Chiar tara lu papura voda?
Raspunde

Ion Pop

Acum 4 ani

***. Asta e solutia. Nu amenzi si povesti! *** Comentariu editat (violență verbală)
Raspunde

Odin

Acum 4 ani

De sâmbătă dimineață până duminică noaptea Poliția Română/Jandarmeria nu au putut strange un amărât de cort ilegal plin cu indivizi proști și beți?! S-au ascuns după Poliția Locală! :))) Așteptăm și noi o reacție oficială a sus numitelor instituții cu ce se ocupau in seara aia? (deobicei jurnaliști se ocupă și de obținerea unor poziții oficiale ale părților implicate) Poate erau și ei la chef...
Raspunde

mitica

Acum 4 ani

Tu Astrid! daca maine pun un cort in Piata Mare pot termina nunta tot acolo? daca spectacolele se termina la ora 23:30 de ce unii sunt lasati pana dimineata? VAI DE PRIMARIA SIBIU...
Raspunde

votantul

Acum 4 ani

Mai bine pe str. Moara de scoarta, aproape de locuinta domniei-sale ca sa vada ce inseamna rrom si discriminare...
Raspunde

un cititor

Acum 4 ani

In primul rand PL = 0. In al 2-lea rand va rog sa folositi termenul corect: TIGANI !!!
Raspunde

Teo

Acum 4 ani

Inca o dovada a indiferentei autoritatilor, care trebuie sa asigure linistea si siguranta cetatatenilor, buni numai pentru plata de taxe si impozite.
Raspunde

Cititescu

Acum 4 ani

Obiceiurile proaste si agresivitatea tiganilor e recunoscuta. Daca nu se pot fi civiliza - "integra" - de buna voie, dece nu sunt civilizati cu forta, aplicand cu severitate legea?!!
Raspunde

Biliboc

Acum 4 ani

Asa e "Cititescu"; nu putem sa permitem incalcarea legii doar fiindca ei, tiganii, sunt minoritari.
Raspunde

...

Acum 4 ani

langa linii m-am nascut / intr-un cuib de cioara / si cand ma casatoream / scoteam cortu-afara.
Raspunde

...

Acum 4 ani

ciorile cantau in cor / ca sa se distreze / politia tot venea / ca sa-i amendeze / jandarmii nu au veniti / ordine sa faca / sa puna putin pe ei / tunurile cu-apa
Raspunde

vecinul de la bloc

Acum 4 ani

Ha, ha, ja! Se vede ca romanul e nascut poet, si nu manelist!
Raspunde

Vexxatu*

Acum 4 ani

Felicitari pentru curajul de a aborda acest subiect "sensibil" domnule Dobre. Problema este ca "organizatorii" acestei "megaparanghelii" nu sunt la prima abatere si probabil ca nici la ultima..... Aceste petreceri ale cetatenilor "menoretari" din zona str. Muncel-Rampa Stefan cel Mare au loc in fiecare vara incepand de undeva de prin anul 2010. Doar ca vecinilor le este frica sa ia orice fel de atitudine, din moment ce doar 5 vecini au avut "tupeul" sa apeleze la Serviciul Unic de Urgente 112 avand in vedere faptul ca tambalaul s-a auzit pe o raza de sute de metri de "epicentrul" acestui chiolhan. Locuind in zona cu pricina va pot furniza detalii amanuntite in caz ca prezinta interes. Spre exemplu in cursul zilei de sambata organizatorii au sacrificat in strada timp de vreo 4 ore mai multe exemplare de porcine, desigur pentru a fi servite la masa cu ocazia petrecerii de nunta, fapt ce ne-a creat din punct de vedere fonic impresia ca suntem vecini cu un abator. Personal, am reusit sa adorm undeva dupa ora 03 dimineata, cu parere de rau ca nu am avut inspiratia sa filmez niste instantanee pentru arhiva personala. Nicio problema d-le Dobre, sunt convins ca vor ma fi ocazii de acest fel si atunci va promit ca o sa va pun si eu la dispozitie un material audio-video elocvent cu privire la subiectul de fata.
Raspunde

Sandu Ciorba

Acum 5 luni

Nu e nici o noutate, si cartierul general de pe Graului tot asa procedeaza, de rasuna Strand-ul si Turnisorul. Eu personal cred ca-s o specie ocrotita de lege, pt ca altfel nu inteleg cum e posiibil sa deranjezi mii de persoane cu o petrecere ilegala, pana dimineata. Halal tara, halal legislatie si vai mama lor bietii politzai. La o adunatura asa selecta trebuie sa intervina mascatii in forta, sa confiste sculele generatoare de zgomot si sa imparta pulane in stanga si-n dreapta cu "schimbatorul de opinie", pana le vine somnul si petrecaretilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus