Actualizare Juriul evenimentului a hotărât că cel mai bun gulyas a fost gătit de echipa Zoo, formată din doi veri din Sibiu, Tibi și Cristian Zöldy. Cei doi au participat la toate edițiile organizate până acum și au câștigat în premieră .
foto Cosmin Călinescu/Muzeul Astra
Locul doi a fost ocupat de echipa Polonicul lui Sorin, condusă de nigerianul naturalizat la Sibiu, iar locul trei a fost acordat echipei Medical Corp. Echipa Zoo, care a ocupat primul loc, va pleca în Ungaria, la cel mai mare festival din lume de gătit gulyas.
foto Cosmin Călinescu/Muzeul Astra
Știre inițială. Un nigerian căsătorit cu o sibiancă și Mircea Sărac, participantul sibian la show-ul de televiziune Supraviețuitorul se întrec alături de alte 17 echipe în concursul de gătit gulyas care se desfășoară în Muzeul Satului, în cadrul „Zilele Hungarikum”.
Concursul a început azi dimineață, de la ora 08:00, iar cel care va avea cel mai bun preparat va avea ocazia să plece în Ungaria, la cel mai mare festival din lume de gătit gulyas. Pe lângă asta, duminică, se va găti un „Gulyas Uriaș”, într-un ceaun ce va avea aproape 500 de litri.
Gulyas-ul este mâncarea preferată a unui nigerian care s-a căsătorit cu o sibiancă și locuiește în Valea Aurie. A învățat să gătească acest fel de mâncare de la prietenii lui și a venit la concurs ca să-și arate măiestria. "Nu seamănă cu nimic din ce avem în Nigeria", spune el zâmbind.
Mircea Sărac, participantul sibian la Supraviețuitorul, și-a făcut singur lingurile pe care le folosește la gătit, din lemn de cireș.
Astăzi, până la ora șase, puteți degusta mâncarea gătită de concurenți, se vor prezenta dansuri şi muzică populară maghiară, vor avea loc prezentări şi ateliere ale meşterilor populari, evenimente pentru copii, concursuri, jocuri, degustări de bere şi diverse produse.
Programul de mâine, duminică, 2 iulie
08:00 – 14:00 – Evenimente în aer liber (gastronomie, meşteşugari, etc.) „Regele” Gulyás-ului, dl. Sándor Csányi şi echipa sa gătesc un GULYÁS URIAȘ Locaţie: Muzeul ASTRA – Târgul de țară, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
11:00, Galeria Bisericii Reformate – Vernisaj expoziţie: Societatea boemă din Kassa (Slovacia), redată de Ziarul Teatral Deschiderea expoziției: Eleonora Blaskova, directoarea de programe a Teatrului de Stat Maghiar din Kassa – Kosice
13:00,Muzeul ASTRA – Prezentare gastronomică – Sándor Csányi, Szolnok
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Muzeul Astra , Astra film festival , Dumbrava Sibiului , Grădina Zoologică , Valea Aurie , Zilele Hungarikum , Muzeul Satului , Schunn Service , Dream Personal Logistik Gmb , Marlex Duo Company , Fântânița Haiducului , Cosmin Călinescu , Trigo Industry Services , Sandor Csanyi , Gulyas Uriaș , Mircea Sărac , Tibor Zöldy , Medical Corp , Echipa Zoo , Cristian Zöldy , Tibi Zöldy , Eleonora Blaskova , Stat Maghiar , Ziarul Teatral , Galeria Bisericii Reformate
Vizualizari: 6514
Ultimele comentarii
Acum 18 ore
Denisa-Maria
Acum 18 ore
Miruna
Acum 18 ore
Radu
Acum 21 ore
Sirina
Acum 22 ore
Da