PNL Sibiu, prin vocea viceprimarului Răzvan Pop, solicită criterii clare și transparente în admiterea copiilor în creșe. ”Din păcate, în România, vorbim în 2017 de necesitatea unei transparențe a procesului de admitere a unui copil într-o creșă. Acesta, spre trista noastră mirare se realizează închis și deloc transparent. Chiar dacă majoritatea coordonatorilor de creșe din România respectă părintele și au grijă ca orice cetățean al acestei țări să fie corect tratat sunt și cazuri, nu puține, care fac necesară o discuție serioasă politică, socială și administrativă asupra acestui proces. Nu există o transparență a analizei dosarelor de admitere, nu știm cum se pun în aplicare criteriile generale, cum este analizat criteriul de vârstă sau cel de domiciliu. Nu este clar și transparent care este criteriul hotărâtor sau care este strategia adoptata la nivelul unei creșe. Cunoaștem multe cazuri de copii ai căror părinți au domiciliul în imediata apropiere a creșei și îndeplinesc criteriile dar care au fost respinși”, susține Răzvan Pop.
Viceprimarul susține că există soluții: admiterea să se facă în baza unor criterii și a unor punctaje aferente, cu caracter public și cu valoare națională. ”Admiterea trebuie să urmeze exemplul admiterii în grădinițe sau în clasa 0. Criteriul primordial și eliminatoriu trebuie să fie arondarea la o creșă în baza domiciliului familiei. Analizarea acestor dosare trebuie realizată fie la nivel național fie la nivel județean, la nivelul Inspectoratelor Școlare, fie, de ce nu, a unității administrative. Echipa de analiză a dosarelor trebuie să fie cunoscută public iar în aceasta să facă parte reprezentanți atât a unității școlare cât și a administrației locale și mai ales a părinților. Depunerea dosarelor trebuie să poate fi urmărită on-line asemănător tuturor celorlalte procese de admitere în sistemul educațional școlar din România”, mai spune Pop.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Razvan Pop , admitere , crese , crese sibiu , Pentru Sibiu , Inspectoratelor Școlare Județe , Viceprimar Cristian
Vizualizari: 2411
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Ron
Acum 9 ore
Mariana Deacu
Acum 9 ore
BittDanman
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul