Doi copii, de 10 și 12 ani, au furat ieri seară două biciclete dintr-o curte aflată pe strada Cornel Irimie din Sibiu. Ei au fost observați de un sibian care i-a reținut până la sosirea Poliției.
Concret, în data de 9 iulie, în jurul orei 20:20, un sibian a sesizat telefonic Secția 1 Poliție Sibiu, prin SNUAU 112, referitor la faptul că doi minori au sustras din curtea vecină, situată pe str. Dr. Cornel Irimie, o tricicletă și o bicicletă pentru copii.
”La fața locului s-a deplasat cu operativitate un echipaj din sistemul de ordine și siguranță publică, care a stabilit că apelantul a fugit după cei doi minori și după ce i-a prins i-a predat unui echipaj al Poliției Locale. În cadrul anchetei, polițiștii au stabilit identitatea celor doi minori, în vârstă de 10 și 12 ani, ambii sibieni, și au recuperat și restituit bicicletele proprietarului”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.Cercetările sunt continuate de către polițiștii Poliției Municipiului Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Foto: Arhiva
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Astra film festival , Poliției Municipiului Sibiu , Poliției Locale Cisnădie , biciclete , Schunn Service , Dream Personal Logistik Gmb , Pentru Sibiu , Marlex Duo Company , Fântânița Haiducului , Trigo Industry Services , stiri sibiu , Bucuria Copiilor , Poliție Sibiu , Poliția Comunitară , Cosmin Furtună , Cornel Irimie
Vizualizari: 2259
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Consumator
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Bubi Seven
Acum 1 oră
Adina
Acum 2 ore
Sparrow