Cinci recitaluri de excepție din cadrul Festivalului Internațional George Enescu vor fi susținute la Sibiu în perioada 10- 22 septembrie.
• Victoria Vassilenko și Erzhan Kulibaev, doi dintre laureații Festivalului “George Enescu” de anul trecut, vor susține câte un recital la Sibiu. • Maxim Vengerov, Philippe Jaroussky, Celine Scheen, Vag Papian-staruri ale muzicii clasice internaționale cântă pentru prima dată la Sala Thalia din Sibiu. • DIOTIMA și L'Arpeggiata, două dintre cele mai solicitate și apreciate ansambluri de muzică din lume, vor oferi melomanilor posibilitatea să exploreze un bogat repertoriu muzical, de la epoca barocă până la cea modernă și contemporană.
De pe cele mai importante scene ale lumii, muzicieni celebri vin la Sibiu cu ocazia celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”. Pe lângă București, încă șapte orașe din țară au privilegiul să găzduiască recitaluri extraodinare dedicate muzicii clasice, în cadrul acestui grandios proiect muzical, situat în topul celor mai importante evenimente de gen, la nivel internaţional, după cel de la BBC Proms (Marea Britanie) şi cel de la Lucerna (Elveţia). La Sibiu sunt programate cinci recitaluri marca „Enescu” în perioada 10-22 septembrie 2017. Muzica lui Wagner, Șostakovici, Prokofiev, Beethoven, Enescu, Mahler sau Haydn va răsuna la Sala Thalia, Biserica Evanghelică și Sala Festiva a Bibliotecii Judetene ASTRA.
L’Arpeggiata- „A band like no other”
Ansamblul L’Arpeggiata va deschide seria concertelor de la Sibiu. Evenimentul va avea loc la Biserica Evanghelică, din Piața Huet, joi, 10 septembrie. Este unul dintre cele mai căutate ansambluri din lume datorită proiectelor-program inedite pe care le realizează. A fost fondat în anul 2000 de Christina Pluhar care este și directorul artistic al grupului. Ea şi-a descoperit, în urma studiilor de chitară clasică la Universitatea din Graz, oraşul său natal, afinitatea profundă pentru muzica baroc şi cea renascentistă. Repertoriul Christinei Pluhar include muzică barocă şi renascentistă pentru lăută, chitară , archlute, teorbă şi harpă, unde excelează în calitate de solist. În 2012, L’Arpeggiata a devenit primul ansamblu de muzică barocă căruia i-a fost acordată rezidenţa artistică la Carnegie Hall. Alături de Ansamblul L’Arpeggiata, va concerta la Sibiu și celebrul contratenor Philippe Jaroussky, unul dintre interpreţii vocali majori ai lumii muzicale internationale.
Cvartetul DIOTIMA-muzica timpului nostru
Un al doilea ansamblu cameral ce ajunge în premieră la Sibiu este Cvartetul Diotima. Cei patru muzicieni vor susține un recital vineri, 11 septembrie, în sala Festivă a Bibliotecii Județene Astra. Înființat în 1996 de patru tineri laureați ai Conservatorului Național Superior de Muzică din Paris, Quartetul Diotima a devenit unul dintre cele mai cunoscute din lume datorită stilului unic de a aborda atât lucrări ale compozitorilor consacrați precum Bartók, Debussy, Ravel sau Onslow, cât și apropierii față de compozițiile moderne și contemporane. În recitalul de la Sibiu vor cânta și compoziția lui George Enescu – Cvartetul nr. 2 în Sol major, op. 22, nr. 2.
Laureați ai Concursului Enescu, pe scena sălii Thalia
Captivanți și talentați, Victoria Vassilenko și Erzhan Kulibaev au demonstrat că merită un loc pe lista marilor muzicieni ai zilelor noastre, în urma premiilor pe care le-au obținut până acum. Pianista Victoria Vassilenko a câștigat Premiul I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale de Pian în care a interpretat Concertul Nr 1. Op. 15 în re minor de Brahms, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu. A susţinut numeroase recitaluri, dar şi concerte, în calitate de solistă alături de orchestre precum Royal Symphony Orchestra of Liverpool, Brussels Chamber Orchestra, Lincolnwood Chamber Orchestra (USA), Classic FM Orchestra și BNR Symphony Orchestra. Este de asemenea câștigătoarea Premiul al II-lea la “James Mottram” International Piano Competition (Manchester, UK). Ea va susține un recital, sâmbătă, 12 septembrie, la sala Thalia.
Violonistul Erzhan Kulibaev este și el laureat al Concursului Internațional George Enescu, 2016 și unul dintre artiștii tineri ai „The Violin Channel”. Concertele sale recente au inclus debuturi solo în prestigioase săli de concerte precum Carnegie Hall’s Stern Auditorium din New York, Mariinsky Theater Concert Hall din Sankt Petersburg, Biserica St. James Piccadilly din Londra, Auditorio Nacional din Madrid, Sony Center for Performing arts în Toronto sau Berlin Konzerthaus, „Opera Bastille” din Paris. Alături de tănărul pianist Iulian Ochescu, acesta va susține un recital pe scena sălii Thalia, vineri 18 septembrie.
Maxim Vengerov-violonistul superstar
Întâlnirea lui Maxim Vengerov cu melomanii din România este cu siguranță unul dintre cele mai așteptate momente din Festivalul Enescu. După concertul de la București, acesta va susține în 22 septembrie un recital și la Sibiu, pe scena sălii Thalia, acompaniat de pianistul Vag Papian.
Maxim Vengerov este unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii, numit adesea cel mai mare interpret la coarde din lumea de astăzi. Câștigător al Premiului Grammy, Maxim Vengerov, se bucură totodată de recunoaștere internațională ca dirijor, fiind și unul dintre cei mai solicitați soliști din întreaga lume a muzicii clasice.
Festivalul Internațional George Enescu se desfășoară în perioada 2-24 septembrie. În București vor avea loc 75 de concerte, iar alte 12 vor fi organizate în șapte orașe din țară: Sibiu, Iași, Brașov, Cluj, Timișoara, Bacău și Ploiești. La ediția din acest an vor fi prezentate 37 de lucrări compuse de George Enescu, iar două dintre acestea vor fi interpretate în premieră. Biletele la toate cele 5 concerte programate la Sibiu pot fi achiziționate de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere Diverta și Librăriile Humanitas.
Program Recitalurile „George Enescu” la Sibiu
10 septembrie, Ansamblul L'Arpeggiata Locatie: Biserica Evanghelica, Piata Huet, Sibiu Ora: 20.30Solişti : PHILIPPE JAROUSSKY (contratenor) CELINE SCHEEN (soprană) CHRISTINA PLUHAR (teorbă & dirijor)
Program: Teatro d’amore – Claudio Monteverdi și contemporanii săi
DORON SHERWIN – cornet JUDITH STEENBRINK – vioară barocă EERO PALVIAINEN – lăută & vioară barocă SERGEY SAPRICHEV – percuție BORIS SCHMIDT – contrabas FRANCESCO TURRISI – clavecin, orgă pozitivă HARU KITAMIKA – clavecin, orgă pozitivă
11 septembrie, Cvartet DIOTIMA
RECITAL EXCEPTIONAL, În cadrul Recitalurilor Festivalului George Enescu la Sibiu.
Locația: Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA. Ora: 19.00 QUATUOR DIOTIMA: YUN-PENG ZHAO – vioară CONSTANCE RONZATTI – vioară FRANCK CHEVALIER – violă PIERRE MORLET – violoncel
Program: Lucrări comisionate de Elizabeth Sprague Coolidge Schönberg – Cvartetul nr. 3, op. 30 Enescu – Cvartetul nr.2 în Sol major, op. 22, nr.2 Bartók – Cvartetul nr.5, sz. 102
12 septembrie Locație: SalaThalia Ora: 19.00 Victoria Vassilenko – recital pian Program: Cl. Debussy - Suite "Pour le piano" S. Prokofiev - Piano sonata No 6, A major op.82 P. I. Tchaikovsky - "Dumka" in c minor, op.59 M. Mussorgsky - "Pictures from an exhibition"
18 septembrie ERZHAN KULIBAEV – Recital vioară Locație: SalaThalia Ora: 19.00 Program: 1) N. Medtner Two Canzonas with Dances for Violin and Piano, Op.43 Canzona in C, Op.43 I. No.1 2. Dance in C, Op.43 I. No.2 3. Canzona in B minor, Op.43 II.No.1 4. Dance in B minor, Op.43 II. No.2 2) Sergei Prokofiev Sonata n1, f moll ------------Pauza---------------- 3) F. Schubert Duo D. 574 A dur 4) ChaussonPoeme 5) M. Ravel sonata n2 6) Bizet-Waxman "Carmen fantasy" 22 septembrie Maxim Vengerov & Vag Papian
MAXIM VENGEROV – vioară VAG PAPIAN – pian Locația: Sala Thalia Ora: 19.00 Program: Brahms – Scherzo în do minor din Sonata F.A.E. (1853) Brahms – Sonata nr. 3 în re minor pentru vioară şi pian, op. 108 Enescu – Sonata nr. 3 în la minor pentru vioară şi pian, op. 25 Franck – Sonata în La major pentru vioară şi pian
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piața Huet , Sala Thalia , marea britanie , Festivalului Internaţional , Biserica Evanghelica , Bibliotecii Județene , New York , Asistenţă Socială Sibiu , George Enescu , Charlotte Symphony Orchestra , Sala festivă a Bibliotecii Jud , Bibliotecii Județene Astra , Sankt Petersburg , Festivalul Enescu , Librăriile Humanitas , Celine Scheen , Concursului Enescu , Carnegie Hall , În Bucureşti , Claudio Monteverdi , Iulian Ochescu , Erzhan Kulibaev , Maxim Vengerov , Philippe Jaroussky , Vag Papian , Victoria Vassilenko , The Violin Channel , Christina Pluhar , Cvartetul Diotima , Secțiunii Pian , Repertoriul Christinei Pluhar , Concertul Nr , International Piano Competitio , James Mottram , Auditorio Nacional , Berlin Konzerthaus , Biserica St , Brussels Chamber Orchestra , Orchestra Filarmonicii George , Pianista Victoria Vassilenko , James Piccadilly , Premiului Grammy , Lincolnwood Chamber Orchestra , Program Recitalurile , Mariinsky Theater Concert Hall , Opera Bastille , Recitalurilor Festivalului Geo , Quartetul Diotima , Royal Symphony Orchestra , Schubert Duo , Sergei Prokofiev Sonata , Sony Center , Stern Auditorium , Violonistul Erzhan Kulibaev , Two Canzonas , Elizabeth Sprague Coolidge
Vizualizari: 1527
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adi Gliga
Acum 7 ore
Calitate nu cantitate
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 8 ore
Nemo
Acum 8 ore
Ion Iliescu