Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
18°C

Un bărbat care călătorea spre Sibiu a agresat doi șefi de tren. Tânărul a fost prins la Tălmaciu

Un bărbat care călătorea spre Sibiu a agresat doi șefi de tren. Tânărul a fost prins la Tălmaciu

Un tânăr de 30 ani, din comuna Bucoșnita, județul Caras Severin, a fost reținut aseară de polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Vâlcea, pe raza localității Tălmaciu, după ce ar fi agresat doi șefi de tren, aflați în timpul serviciului, în trenul Inter-Regio, care se deplasa dinspre Mangalia spre Sibiu.

incidentul s-a petrecut în stația Lotru-Brezoi, ieri, 24 august. Polițiștii au fost sesizați de doi bărbați, angajați ai C.F.R., aflați în timpul serviciului, de faptul că au fost agresați fizic de un bărbat aflat în tren, acesta fiind staționat în gara Brezoi, transmit reprezentanții IPJ Vâlcea.

Din investigații a reieșit că bărbatul călătorea către municipiul Sibiu, iar la un moment dat, fiind trezit din somn de unul dintre șefii de tren, situație care l-ar fi deranjat, și a început să facă scandal,  spărgând o sticlă și lovindu-l pe șeful de tren cu aceasta. Mai mult, bărbatul l-ar fi lovit și pe cel de-al doilea șef de tren, venit în ajutorul colegului. Imediat dupa săvârșirea faptei, tânărul a fugit de la fața locului.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, s-a reusit stabilirea identității autorului infracțiunii de ultraj, în persoana unui bărbat de 30 ani, din comuna Bucoșnita, județul Caras Severin, înregistrându-se un dosar penal pe numele acestuia.

"Polițiștii au reușit depistarea bărbatului, în cursul serii, pe raza localității Tălmaciu, județul Sibiu, față de acesta fiind luată măsura retinerii pentru o perioada de 24 ore, urmând să fie prezentat în fața Judecătoriei Brezoi cu propunere de aretare preventivă", se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

Cosmina

Acum 7 ani

Cum a intrat in Valcea, cum i s-a schimbat comportamentul dupa modelul local: cocalareala maxima! In numele Tatalui, al Fiului, sa ia drumul Sibiului...
Raspunde

Volkischer Beobachter

Acum 7 ani

Pe submagistrala 201 Piatra Olt - Podu Olt NU există gara Brezoi. Precizez că oraşul Brezoi este deservit de gara Lotru. Studiaţi Mersul Trenurilor în vigoare Turnul Sfatului! Unde vă este corectorul?...în şomaj, sau în concediu?
Raspunde

Volkischer Beobachter

Acum 7 ani

"...tren, acesta fiind staționat în gara Brezoi,..." Hahahah! Precizez din nou că oraşul Brezoi este deservit de gara Lotru. Studiaţi Mersul Trenurilor în vigoare! Turnul Sfatului unde este corectorul?…în şomaj, sau în concediu?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus