De când se știe, i-a plăcut să meargă cu bicicleta. Cum locuia în Vale Aurie, mergea zilnic cu bicicleta la școală. Apoi, după ce a început cursurile de pilotaj de avioane foarte ușoare, era singurul lui mijloc de transport pe care îl avea la dispoziție pentru a ajunge la aeroport. Pornind de aici, Paul a decis să vină în ajutorul celor care nu au o bicicletă, iar de un an închiriază biciclete, în Parcul Sub Arini.
Chiar dacă are puțin peste 20 de ani, simțul de antreprenoriat îi este destul de bine dezvoltat. Încă dinainte să termine cursurile Facultății de Inginerie a început să închirieze biciclete. În Parcul Sub Arini, povestește el, a fost dintotdeauna un garaj în care erau biciclete de închiriat, însă, s-a închis. De aceea, a considerat o oportunitate bună să continue pe acelaşi tip de serviciu.
„S-a simțit la Sibiu o creştere a numărului bicicliștilor”
Chiar dacă nu are foarte multe biciclete la număr, respectiv 18, reușește să-și facă treaba cu ele. Și așa, cei mai mulți clienți sunt turiști străini. Aceștia își rezervă încă dinainte să ajungă în România bicicletele pe minim o zi. Pe lângă cele opt montainbike-uri și cele de oraș, Paul are și două biciclete tandem. La acestea din urmă a observat o cerere destul de crescută în ultimul timp.
„Cred că li se pare mai interesant să pedaleze două persoane pe o singură bicicletă. Oricum, de câțiva ani în coace, s-a simțit la Sibiu o creștere a numărului bicicliștilor, a celor care își petrec timpul liber pe bicicletă. De mers la serviciu, nu cred că se poate pune problema, nu există o infrastructură atât de dezvoltată”, povestește tânărul.
Bicicletele pot fi închiriate fie de la garajul din parcul Sub Arini, fie prin rezervare telefonică. Sibienii închiriază cel mai mult pe câteva ore, cât să se plimbe prin parc de câteva ori. Cu toate acestea, Paul spune că bussines-ul pe care ar fi vrut el să-l facă nu a fost tocmai înțeles.
„Eu am vrut să fac un fel de ciclism ghidat. De fapt, de la asta a pornit totul. Eu sunt pasionat de mersul pe munte cu bicicleta, și inițial asta voiam să fac. Să pun la dispoziția celor interesați posibilitatea să plece într-un tur ghidat. Și acum pot face asta, însă pe lângă închiriatul bicicletei se plătește și ghidul, undeva la 50-100 de euro, în funcție de mai mulți factori. Însă, am văzut că este mai mare cerere pentru plimbat și atunci m-am axat mai mult pe asta”,explică tânărul.
5 lei ora
Cei are închiriază, deseori se plâng de aglomerația din parc, amintește Paul. Sunt nemulțumiți de faptul că pista este mereu plină nu de bicicliști, cum ar fi normal, ci de copii și adulți care ori se plimbă, ori aleargă. De curând, Paul s-a gândit să mai aducă ceva nou și și-a deschis un juice bar.
„E ca un fel de benzinărie pentru biciclete. Poți să bei un suc sau un mojito non-alcoolic înainte să pleci la drum. Sau de ce nu, să vii să te odihnești aici. Când predai bicicletă, iar poți să te răcorești cu ceva rece și bun”.
În ceea ce privește prețurile, acestea sunt fie pe oră, fie pe zi și în funcție de tipul de bicicletă pe care dorești să-l închiriezi. Cele normale se închiriază cu 5 lei/oră, iar celelalte cu 10-15 lei. Cea tandem, este, în schimb, cea mai scumpă. O oră costă 30 de lei. Dacă cineva dorește să închirieze bicicleta mai mult de câteva ore, o poate închiria pe zi. Astfel, plătește 30 de lei sau 150 dacă optează pentru cea tandem.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 5828
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Slamina
Acum 1 oră
Mioara
Acum 1 oră
???
Acum 2 ore
Radu
Acum 2 ore
@Aaa