În urmă cu o săptămână, două locații din centrul istoric al Sibiului aveau atașați pe pervazul de la ferestre țepi. Turnul Sfatului a vorbit atunci cu proprietarii spațiului pentru a vedea care sunt motivele pentru care și-au „împrejmuit” clădirea. De atunci, însă, lucrurile s-au mai schimbat. Magazinul de îmbrăcăminte a rămas „peste noapte” fără țepi.
Două locații din Sibiu, respectiv supermarket-ul Carrefour de pe Avram Iancu și un magazin de rochii și pantofi de pe Nicolae Bălcescu aveau „țepi” la toate ferestrele. La doar o zi sau două după apariția articolului, țepii de la magazinul de pe Bălcescu au dispărut.
„Nu știu ce ați scris, dar ne-am trezit peste noapte fără ei. Când am venit dimineața la serviciu, să deschid ușa, am văzut că nu mai sunt. Primăria sigur nu a fost, mă înștiința. Nu făceau așa. În fine, aici, mă aștept la orice. Înainte de asta cu câteva zile, îmi luasem o cafea. Era tot așa dimineață. Și cum nu-mi găseam cheile în geantă, am zis să las paharul de cafea pe pervaz. Însă, până am descuiat, dispăruse. A fost o fracțiune de secundă”, spune proprietarul magazinului de pe Bălcescu.
Chiar dacă, pe viitor, nu se gândește să mai pună țepi, se poate aștepta la orice stricăciune din partea trecătorilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5314
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Morvoveață
Acum 1 oră
Timotei Popovici
Acum 1 oră
Porr
Acum 2 ore
@
Acum 2 ore
Barosanu