Cu o prezență de aproximativ o mie de elevi evenimentul, care are ca scop principal conștientizarea copiilor asupra pericolelor de pe internet, a fost atractiv pentru tinerii sibieni și a devenit un nou model de bune practici la nivel european.
A V-a ediție a congresului Cybersecurity Romania, care a fost inițiat la Sibiu, este susținut de ONU Geneva, iar conceptul congresului va fi multiplicat in Elvetia (in decembrie 2017) si in Italia (in martie 2018) fiind organizat tot sub egida ONU, de Swiss Webacademy.
Partenerii din acest an ai congresului au fost IGPR prin Brigada de crimă organizată și Departamentul de prevenire, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, sponsorul principal, TELEKOM.
Tema congresului s-a referit la conștientizarea, formarea și educația tinerilor asupra utilizării internetului. ”Conținutul de pe internet nu este mai bun sau mai rău decât este lumea reală. La fel ca în viața reală, fiecare dintre noi trebuie să știm ce vrem să alegem. Astăzi elevii au acces la foarte-foarte multe informații. Problema este cine și cum îi ghidează să aleagă care informație este bună și care este falsă sau periculoasă? Pentru a proteja copiii de toate aceste pericole părinții și profesorii trebuie să colaboreze mai strâns. Dacă la acest congres se vorbește și despre soluții de cybersecurity, eu consider că o bună soluție, care poate proteja de 10 ori mai mulți tineri decât orice antivirus sau alt program de monitorizare a activității copiilor pe internet, este încrederea copiilor în părinți și profesori. Prevenirea unor incidente din online ajută la prevenirea unor catastrophe. Pentru aceasta părinții și profesorii trebuie să câștige încrederea copiilor, să le fie aproape, iar apoi să îi ghideze corect în această lume virtuală”, a declarat deputatul Raluca Turcan, unul din principalii parteneri ai evenimentului.
La eveniment au participat și E. S. Dl. Urs Herren, ambasadorul Elveției în România și reprezentanți ai ONU Geneva.
Foto: pixabay.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Camerei Deputaților , Raluca Turcan , Swiss WebAcademy , Programe Comunitare , Cybersecurity Romania , Congresul Cybersecurity , Urs Herren , Pentru Sibiu , internet
Vizualizari: 970
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Ada
Acum 13 ore
Ioan Rotar
Acum 13 ore
Rotar
Acum 14 ore
EVREU