Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
20°C

Mai țineți minte nunta care a deranjat un cartier întreg? Polițiștii cer oficial schimbarea legii

Mai țineți minte nunta care a deranjat un cartier întreg? Polițiștii cer oficial schimbarea legii

La începutul acestei veri o nuntă în Broscărie a ținut treaz aproape tot cartierul până la ora 4:00 dimineața. Asta în ciuda faptului că Poliția s-a deplasat la fața locului și a aplicat un avertisment și două amenzi, în valoare totală de 700 de lei. Astfel de situații ar trebui să devină istorie dacă propunerile polițiștilor pentru modificarea legii vor intra în vigoare.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a transmis un comunicat de presă în care anunță că au existat mai multe întâlniri cu reprezentanții polițiștilor, la finalul cărora s-a concretizat un set de propuneri pentru modificarea legii.

”Din consultarea celor peste 200 de mesaje care au fost primite din partea angajaților ministerului, s-a conturat un pachet de propuneri cu incidență pe mai multe acte normative, precum: Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, dar și Codul Penal”, se arată în informarea MAI.
Una dintre aceste propuneri face referire clară la situația descrisă mai sus. ”În cazul acelor scandaluri, petreceri în bloc sau nunți care se fac pe stradă și prin care se tulbură liniștea și ordinea publică poliția ia măsuri de sancționare prin amenzi contravenționale.
Există în practică situații când foarte mulți cetățeni apelează la 112 să se facă ceva, iar după ce poliția aplică măsura de sancționare, scandalul continuă. În astfel de cazuri, oamenii care au apelat la poliție au convingerea că autoritatea statului nu se poate impune în fața unora care nu au nicio jenă să-i deranjeze pe ceilalți. Mulți dintre cei care organizează petreceri sau nunți în stradă preferă aplicarea repetată a unor amenzi, în locul încetării activității. Intenționăm ca în asemenea situații, după ce Poliția constată un astfel de scandal și aplică o amendă pentru tulburarea liniștii publice, dacă persoana continuă să deranjeze locatarii prin aceleași acțiuni ilegale, ignorând avertismentul Poliției, fapta să fie sancționată penal. Ignorarea acțiunii legitime a polițistului, refuzul de a înceta acțiunea care afectează pe ceilalți cetățeni, trebuie să fie sancționată mai drastic decât o face legea în prezent”, justifică polițiștii.
O altă situație relativ des întâlnită pentru care se cere schimbarea legii este aceea când trecătorii se implică fizic într-o acțiune a polițiștilor de imobilizare a unei persoane.
” Vedem tot mai des în spațiul public situații în care polițiștii încearcă să imobilizeze un agresor, iar acesta este ajutat, chiar scos din mâinile polițiștilor de prieteni sau oameni de pe margine. Am văzut cu toții imagini în spațiul public cu intervenții ale polițiștilor comentate de diverși indivizi de pe margine, care stabilesc dacă este bine sau nu ceea  ce face polițistul. Este dreptul cetățenilor să comenteze, însă nu e normal ca aceste persoane de pe margine să intervină în acțiunea poliției și să împiedice punerea în aplicare a legii. Interacțiunea dintre cetățean și polițist nu trebuie să se transforme niciodată într-o negociere a legii”, mai explică polițiștii.
Nu în ultimul rând, se propune creștere cuantumului amenzilor pentru cine refuză să se legitimeze la solicitarea polițiștilor.

Întreg pachetul de propuneri poate fi consultat pe site-ul www.mai.gov.ro sau accesând link-ul acesta.

http://www.turnulsfatului.ro/2017/06/19/video-nunta-in-broscarie-cat-te-costa-sa-pui-muzica-la-tot-cartierul-pana-la-patru-dimineata/

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

unu

Acum 7 ani

Si nu e vorba doar de nunti, e vorba de galagie in genera, la ore nepotrivite. E nevoie de elaborarea/revizuirea unui cod de conduita serios pentru spatiul public.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus