Serviciul de Ambulanță Sibiu se confruntă cu probleme serioase din cauza parcului auto depășit. Mașina care marți după-masă a fost atacată cu bolovani de un ”pacient” din Rășinari, va fi trasă pe dreaptă câteva săptămâni, timp în care îi va lua locul la intervenții o mașină din 2001.
Cea mai uzată mașină din parcul auto al Ambulanței Sibiu are peste 800.000 de kilometri.
”Din păcate, cazul de marți nu este unul extraordinar pentru că au mai fost astfel de situații. În munca de zi cu zi se întâmplă frecvent să ni se strice câte o mașină, sau două. Am avut și cinci mașini stricate în același timp”, spune Dr. Felicia Alina Tărnăuceanu, managerul SAJ Sibiu.În medie, o mașină din cadrul Serviciului de Ambulanță Sibiu face 40.000 de km într-un an. Cea mai nouă mașină folosită de Ambulanța Sibiu are 330.000 de km la bord.
”O mașină se consideră că poate fi casată când a îndeplinit norma de kilometri sau când depășește vechimea. Este vorba despre o vechime de cinci ani sau când ajunge la un număr de kilometri între 300 și 350.000, în funcție de model. Ultima dată când am primit o mașină a fost în 2014 și se apropie în prezent de 350.000 de kilometri la bord”, mai spune Dr. Felicia Alina Tărnăuceanu, managerul SAJ Sibiu.Reamintim că o mașină a Ambulanței a fost atacată marți cu bolovani și avariată serios.
Citește și:
http://www.turnulsfatului.ro/2017/09/20/foto-video-ambulanta-atacata-cu-bolovani-am-ajuns-sa-fim-umiliti-de-cei-care-ar-trebui-sa-ne-multumeasca/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: avarie , pacienta și ginecologul , Ambulanță Sibiu , Ambulanței Sibiu , Felicia Alina Tărnăuceanu , masina , Pentru Sibiu , masina stricata
Vizualizari: 1615
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian