Sâmbătă,
14.12.2024
Innorat
Acum
0°C

Consilier demisionar în Șelimbăr în urma unui raport al ANI. Angajații primăriei au cumpărat hârtie igienică și detergent de la magazinul consilierului

Consilier demisionar în Șelimbăr în urma unui raport al ANI. Angajații primăriei au cumpărat hârtie igienică și detergent de la magazinul consilierului

Consilierul local Iulian Horia Hordobeț și-a dat demisia după ce ANI a întocmit un raport în care îl acuză pe acesta de conflict de interese. Agenția Națională de Integritate susține că în perioada 2012 – 2016 Primăria Șelimbăr a achitat facturi în valoare de 206 mii lei emise de societatea al cărui administrator este consilierul local. Hordobeț susține, pe de altă parte, că nu are absolut nicio vină, deoarece angajații instituției făceau aprovizionarea primăriei din magazinul lui și nu-i putea opri să cumpere detergent sau hârtie igienică.

I-a notat pe caiet

În raportul de evaluare întocmit de ANI în 19 septembrie se arată că Hordobeț ”nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât prin firma SC OK BOBO a emis facturi către Primăria comunei Șelimbăr”. Ioan Hordobeț a explicat însă că acuzația e absurdă, atâta timp cât niște persoane au cumpărat produse din magazin, iar vânzătul le-a notat ”pe caiet” urmând a face o factură lunară. ”Angajații primăriei veneau în magazinul nostru și achiziționau produse necesare activității normale a instituției (săpun, hârtie igienică, detergenți, etc) Lucrătorii comercianți din cadrul societății notau pe caiet fiecare produs, conform cutumei în orice băcănie dintr-un sat din țara noastră. La finalul lunii se emitea o factură fiscală pentru toate produsele achiziționate de pe raft de către personalul Primăriei Șelimbăr. Nu a existat și nu există un control de departajare sau de limitare a celor care cumpără produse din supermarketul OK BOBO. Hotărârea de a cumpăra produse din magazinul OK BOBO a aparținut exclusiv  angajaților Primăriei Șelimbăr și cel mai probabil a fost influențată de faptul că magazinul se află lângă sediul Primăriei. Lucrătorii comerciali nu puteau s-i oprească să achiziționeze produse din magazinul OK BOBO. Din cunoștințele mele, nu a existat nici un proiect de hotărâre în consiliul local care să avantajeze OK BOBO în vreun fel și la care să fi participat în calitate de consilier local. Opinez că nu am generat vreo situație de incompatibilitate sau vreun conflict de interese”, spune consilierul în apărarea sa.

Cumpărăturile sunt tot contracte

ANI, pe de altă parte, susține că aceste cumpărături se concretizau tot într-un contract între două părți, chiar și în absența scriptică a acestuia. ”Opinăm că achizițiile directe sunt tot contracte, fie de prestări servicii, fie de furnizare produse, numai că modul lor de încheiere este diferit. Raporturile dintre profesioniști sub forma comenzii urmată de furnizarea produselor reprezintă forma simplificată a derulării unui contract, nefiind necesară încheierea contractului în forma scrisă”, se arată în raportul emis de Agenția Națională de Integritate.

Consilierul local și-a anunțat demisia în urma raportului întocmit de ANI. Astfel că după demisia consilierului local ALDE, Iulian Horia Hordobeț, consilierii locali vor avea pe masa de ședință, la sfârșitul săptămânii, un proiect de hotărâre privind alegerea unui alt membru în C.L. Șelimbăr. Este vorba de Nistor Costel Boar, propus de către Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, Organizația Județeană Sibiu.

Acesta va depune jurământul în fața Consiliului Local în carul ședinței din 26 octombrie.

 

Valoarea cumpărăturilor din magazinul consilierului, OK BOBO:

În 2012 s-a facturat în total 67.520,42 lei

În 2013 – 54.020,30 lei

În 2014 – 53.333,30 lei

În 2015 – 45.435.50 lei

În 2016 – 5.662,40 lei

TOTAL - 206.209,32 lei

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Prosti,'da multi

Acum 7 ani

Auzi la idiotu: "se notau in caiet, conform cutumei"... ANAF ??? Ce zici de individu asta?
Raspunde

costica

Acum 7 ani

Succesul este rezultatul atitudinilor, iar atitudinile nu sunt altceva decât deprinderi de gândire. O asemenea deprindere nu este un instinct, ci o reacţie provocată prin repetare. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: pacurarucostica1963@gmail com
Raspunde

anaf

Acum 7 ani

si noi v-am trecut pe caiet de vreo zece ani. acum incepem sa emitem facturile :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus