Cea de-a 11-a ediție a Târgului de Crăciun a fost deschisă în această seară la ora 19:00, cu pornirea iluminatului festiv din Piața Mare.
Startul festiv s-a dat în Piața Mare cu o exactitate nemțească anul acesta. La ora 19 fix, iluminatul din centrul orașului a fost aprins, în prezența unei piețe plină de vizitatori. Urmează un concert susținut de naistul Radu Nechifor, alături de Ozana Barabancea.
Ca în fiecare an, în prima seară de târg Piața Mare a fost împânzită de vizitatori de toate vârstele. Prin tot centrul s-au văzut numai cartofi prăjiți în stil mexican și micuți cu vata pe băț mai mare decât ei. Vinul fiert a fost un „must” iar comercianții au venit cu produse care mai de care mai inventive și cu tematica de sezon.
„Avem o afacere de familie, pregătim obiecte decorative create după metoda origami. Fiul nostru a început în școala generală să facă astfel de obiecte, dar mai mici - o floare, o lebădă. Apoi am prins și noi pasiunea și am dezvoltat ceva de durată și pregătit pentru sezon. Avem moși, oameni de zăpadă și brăduți, dar și mici obiecte decorative pentru pomul de Crăciun”, arată Lavinia Dăncău.
Oamenii au venit pregătiți pentru atmosfera de sărbători și au știut exact unde să meargă. Fiecare după gust - unii la mâncare, alții la dulciurile specifice perioadei.
„Am venit cu o oră înainte să înceapă nebunia. Am luat un vin fiert, o porție de cartofi prăjiți și un hot dog și ne-am așezat cuminți în fața scenei. E frumos. Venim în fiecare an cu drag pentru că e minunat că putem să simțim venirea sărbătorilor sub o pătură de lumini”, a spus o tânără.
„Dulciurile sunt clar pe primul loc. Am mâncat bine acasă și am venit pregătiți de alune prăjite, ciocolățele, vată pe băț...orice e dulce la târgul acesta noi am gustat deja. Câte puțin din toate, să nu ni se facă rău, și dregem totul cu un vin fiert, iar micuțul cu atâta energie după atâta zahăr clar se va da în toate caruselele”, a spus un tătic.
Târgul de Crăciun cuprinde anul acesta peste 90 de căsuțe amplasate în centrul orașului, Atelierul lui Moș Crăciun și numeroase alte spații de joacă pentru copii. Evenimentul se va încheia pe 3 ianuarie 2018.
foto Silvana Armat / Bogdan Brylynski
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Radu Nechifor , Piata Mare , Bogdan Brylynski , Moş Crăciun , Silvana Armat , App Image , Ozana Barabancea , targ de craciun , Lavinia Dăncău , Pentru Sibiu
Vizualizari: 23724
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ghița
Acum 6 ore
Emil
Acum 7 ore
Chitruta
Acum 8 ore
Ron
Acum 8 ore
Pop