Joi,
18.04.2024
Parțial Noros
Acum
9°C

PSD va organiza mitinguri în toată țara. Tema, „România”

PSD va organiza mitinguri în toată țara. Tema, „România”

Oficial, în București nu se va organiza, în perioada următoare, vreun miting de susținere a lui Liviu Dragnea sau a programului de guvernare, este una dintre deciziile luate de conducerea extinsă a PSD în cadrul ședinței de la Băile Herculane, scrie digi24.ro.

CEx al PSD a decis că filialele județene sau locale care vor să organizeze mitinguri, o pot face, dar tema manifestărilor va fi „România”. Cu alte cuvinte, să nu fie explicit mitinguri de susținere a președintelui PSD, Liviu Dragnea, recent implicat într-un al treilea dosar penal, dosarul „Tel Drum”, dar nici mitinguri de susținere a programului de guvernare ori a Cabinetului Tudose.

Înaintea CEx de vineri, Dragnea a declarat că de data aceasta nu se va mai opune ideii organizării unor manifestații. „Sunt mai multe motive pe care le-am auzit pentru care colegi de-ai mei doresc să se facă (un miting - n.r.), eu nu resping ideea, dar trebuie să facem un miting care să aibă sens”, a spus Liviu Dragnea.

Mai multe voci din interiorul PSD au cerut în repetate rânduri organizarea unor manifestaţii care să contracareze protestele de stradă antiguvernamentale.

foto arhivă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

12 comentarii

zzz

Acum 6 ani

pe cand niste mitinguri cu tema "Scufita Rosie" sau "dacii si romanii"?
Raspunde

Pomohaci

Acum 6 ani

Ala mic cu mustata e al meu
Raspunde

insula belina

Acum 6 ani

Insula Belina sa fie tema, e cea mai iubita parte a Romaniei! Buna de luat cu totul ,acasa...
Raspunde

Teo

Acum 6 ani

Miting de sustinere a organizat si dictatorul in 89 si s-a vazut ce a iesit."Cine nu invata din istorie risca sa o repete", de aceasta data la o scara mai mica.
Raspunde

Jean paleta

Acum 6 ani

Imnul oficial de chemare la miting va fi : "Farmacia inimii Catena!"
Raspunde

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea, abia aștept sa-i imortalizez pe besinosii care au curaj sa iese din vizuina! ...
Raspunde

joseph

Acum 6 ani

Abia asteptam sa-ti dam clanta rapandula olteanca e-labarela!!!
Raspunde

Malone

Acum 6 ani

Precis se va organiza in Teleorman, Giurgiu, Calarasi, si alte judete sudice, respectiv estice (gen Vaslui).
Raspunde

CHE GUEVARA

Acum 6 ani

PSD= PARTID TOXIC PENTRU ROMANIA! PSD= GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT.
Raspunde

kokos

Acum 6 ani

pesedistii astia sunt niste criminali : cum sa-I scoata pe saracii pensionari in strada pe frigul asta , pot sa raceasca/sa saraceasca !
Raspunde

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea, haideți sa stârpim javrele PSD-iste! Încă nu-i tarziu, iar ele, javrele, stiu asta, in disperarea lor....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus