Actualizare ora 4,15 Jurnaliștii de la Novatv din Mediaș au publicat imaginile înregistrate de camere de supraveghere ale Poliției Locale din Mediaș. Potrivit acestora, ursul a străbătut tot orașul, aproximativ șase kilometri, de la Kaufland până în zona Greweln. În imagini, ursul pare speriat, la un moment dat se intersectează și cu câțiva oameni, cărora însă nu le acordă atenție.
Actualizare, ora 9:10
Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu a anunțat în această dimineață că prezența animalului a fost semnalată prin 3 apeluri la 112 . ”Au fost alertate efective din cadrul Secției de Jandarmi Mediaș care s-au deplasat în zonă împreună cu două echipaje mixte de Poliție și Poliție Locală și un reprezentant AJVPS. Echipajele au verificat traseul pe care s-a sesizat că se află animalul iar pe str. Stadionului au fost identificate urme și imobilul a cărui curte a traversat-o ursul. În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a concluzionat că animalul a plecat în pădure”.S-au desfășurat patrulări preventive în zonă. Menționăm că în urma acestei sesizări nu există persoane vătămate sau pagube materiale”, anunță purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Știrea inițială:
Medieșenii au sunat aseară la 112 pentru a anunța apariția unui urs pe mai multe străzi din municipiul Mediaș. Autoritățile au confirmat apelurile, scrie novatv.
Conform unor martori un urs s-ar fi plimbat aproximativ o oră în zona centrală a orașului și pe unele străzi situate în cartierului Greweln. În urma apelului de urgență, s-a dat alarmă generală și mai multe echipaje de jandarmi și polițiști au patrulat pe străzile unde a fost observat animalul.
Conform unor surse neoficiale, ursul a fost văzut în zona Spitalului Municipal, Piața Regele Ferdinand I și pe strada Stephan Ludwig Roth. Persoanele care au văzut ursul pe strada Stephan Ludwig Roth s-au refugiat în curtea Poliției Municipiului Mediaș. Alte apeluri ar confirma faptul că a mai fost observat pe strada Stadionului, de unde a ajuns în pădurea din zona Greweln. Nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui eveniment.
foto Novatv.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Poliţiei Municipiului Mediaş , Poliției Locale Cisnădie , Piaţa Regele Ferdinand , Jandarmi Mediaş , Spitalului Municipal Mediaș , Jandarmi Județean Sibiu , Dispeceratul Inspectoratului , Poliţie Locală , Stephan Ludwig Roth , urs medias , Resurse Umane Ion Tincă , Inspectoratului Judeţean
Vizualizari: 11153
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Xxx
Acum 2 ore
Xxx
Acum 2 ore
Kokos
Acum 3 ore
X-ulescu
Acum 3 ore
Nobody