Duminică,
13.10.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Sibiu, centrul alegerilor europarlamentare din 2019

Sibiu, centrul alegerilor europarlamentare din 2019

Pentru România, alegerile europarlamentare din 2019 sunt extrem de importante, dat fiind faptul că în prima jumătate a acestui an, țara noastră va prelua pentru prima dată peședinția Consiliului Uniunii Europene.

Pentru Sibiu, evenimentul va fi și mai important, deoarece în 30 martie municipiul va găzdui summitul Consiliului Europei, primul după ”Brexit”. Iar în toamnă, vor veni și alegerile europarlamentare.

Preşedinţia Consiliului UE este asigurată, prin rotaţie, între cele 28 de state membre UE la fiecare jumătate de an, iar în ianuarie 2019 va fi rândul României să preia ştafeta. Pe parcursul celor șase luni de mandat, miniștrii din viitorul Guvern vor prezida reuniunile Consiliului și vor contribui la stabilirea agendei acestora în toate domeniile de politică. Tot ei vor fi responsabili și de dialogul cu celelalte instituții ale Uniunii Europene. "Va fi prima acţiune internaţională majoră pe care ţara noastră o va desfăşura după celebrarea centenarului Marii Uniri, în 2018. Va fi o responsabilitate deosebită şi un exerciţiu complex, a cărui pregătire trebuie deja demarată", declara recent președintele Klaus Iohannis.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus în acest an organizarea unui summit extraordinar al UE la 30 martie 2019, a doua zi după ieșirea Marii Britanii din UE, având ca temă viitorul uniunii. El a propus ca summit-ul să aibă loc la Sibiu. O presiune în plus pentru organizațiile politice din județ pentru a ieși onorabil din alegerile europarlamentare din același an. ”Sibiu a obținut primul rezultat pe țară la alegerile parlamentare, suntem singurul județ cu o doamnă președinte de consiliu județean din istoria PNL, avem peste 50% dintre primarii din județ, așadar e obligatoriu pentru PNL Sibiu să aibă o poziție eligibilă pentru Parlamentul European. Evident că lucrul acesta trebuie să fie corelat cu candidatul pe care PNL Sibiu îl va propune. Cred și sper că lista PNL pentru Parlamentul European să fie una care să nu aibă absolut nicio reținere privind evaluarea lor de competență pentru Parlamentul European”, a spus Turcan într-o emisiune Turnul Sfatului TV, referitor la alegerile europarlamentare.

Sibieni în Parlamentul European

Până acum, un singur sibian a ajuns în Parlamentul European, ce-i drept pentru o scurtă perioadă de timp. E vorba de Ioan Lucian Hămbășan, care a ”prins” pentru câteva luni de mandat, după ce mai mulți europarlamentari PD s-au retras în 2008. Tot atunci, pe listele PLD, partid desprins din PNL s-a aflat și arhitectul sibian Hermann Fabini. Nu a ajuns însă în Parlamentul European.

 

Banii europarlamentarilor

7.956,87 Euro/lunar constituie indemnizaţia brută de care beneficiază orice europarlamentar. Se mai adaugă 304 euro, indemnizaţia zilnică pentru prezenţa la lucrările legislativului european, plus diurna de 298 euro/zi în cazul plecării în delegaţii oficiale.

Pentru deplasările cu avionul spre ţara de origine, un europarlamentar mai poate deconta maximum 4.243 euro/anual. O altă sumă, de 21.209 euro/lunar este alocată pentru salariile colaboratorilor angajaţi, iar încă 4.299 euro sunt trecuţi la „cheltuieli generale” cu propriul birou europarlamentar. Ca să nu mai punem la socoteală o eventuală pensie de 4.000 de euro pe lună, dacă va dobândi și își va încheia mandatul. Pe lângă aceste sume, mai există deconturile şi cheltuielile cu pensiile ale europarlamentarilor, dar și fonduri pentru hrană (117.000 de euro), pentru personal (489.840 de euro), pentru biroul de europarlamentar (243.120 de euro) sau pentru călătorii (60.000 de euro).

Din totalul acestor sume, contribuabilii români plătesc anual circa 500.000 de euro pentru fiecare europarlamentar român, bani care reprezintă salariul, diurna, cheltuielile pentru transport, sumele pentru consilierii parlamentari, plus o alocaţie consistentă pentru promovarea politică.

 

Rezultatele alegerilor europarlamentare din 2007, în județul Sibiu

103.715 – total voturi

PDL – 36,13%

PSD – 18,77%

PNL – 12,77%

PLD – 12,39%

 

Rezultatele alegerilor europarlamentare din 2009, în județul Sibiu

75.464 – total voturi

PSD/PC – 24.197 voturi – 32.06%

PDL – 25.605 voturi – 33.93%

PNL – 9.840 voturi – 13.03%

PRM – 6.128 voturi – 8,12%

Elena Băsescu – 4.486 voturi – 5.94%

UDMR – 2.524 voturi – 3.34%

 

Rezultatele alegerilor europarlamentare din 2014, în județul Sibiu

108.138 – total voturi

PSD-UNPR-PC – 31.841 voturi - 31.19%

PNL – 18.286 voturi - 17.91%

PDL – 17.151 voturi - 16.80%

Mircea Diaconu – 17.151 voturi - 16.80%

PMP – 6.495 voturi - 6.36%

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea, dați-o jos pe Turcana de la conducerea organizației județene, si-atunci o sa vedeți scor electoral al PNL-ului local! Lumea n-o mai vrea, nici n-o iubește...
Raspunde

Prințesa amazoana

Acum 6 ani

Taci fa, ca esti proasta , cine esti sa iti dau cu parerea? Cu ce realizari te lauzi de ii denigrezi pe altii?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus