Vineri,
12.09.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Măsuri pentru menţinerea veniturilor angajaţilor din sectorul IT

Măsuri pentru menţinerea veniturilor angajaţilor din sectorul IT

Guvernul va adopta, în şedinţa de joi, măsuri pentru menţinerea veniturilor angajaţilor din sectorul IT, a anunţat premierul Mihai Tudose.

"Astăzi vom adopta măsuri pentru menţinerea veniturilor angajaţilor din sectorul IT. De asemenea, în cercetare-dezvoltare, pentru persoanele cu dizabilităţi şi sezonieri. Iar cele mai bune veşti la sfârşit de an o să le avem de la Ministerul Transporturilor - (...) pe zona de metrou şi pe şosele rapide şi autostrăzi, nişte veşti mari", a declarat Tudose, la începutul şedinţei de Guvern, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, remis joi AGERPRES, pe agenda şedinţei se află un memorandum cu tema "Încadrarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor care au angajaţi ce beneficiază de scutiri în baza art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român". Acest memorandum se referă la angajaţii din domeniul IT.

De asemenea, Guvernul urmează să discute joi un memorandum cu tema "Demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în viitorul cadru financiar multianual (2021 - 2027)".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1454

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

iuliana

Acum 7 ani

Masura pare corecta la prima vedere, daca luam in considerare faptul ca aquisul comunitar prevede politici sociale ce prevăd protejarea persoanelor cu handicap
Raspunde

Comunicat PSD

Acum 7 ani

Datorita noua, pesedistilor, voi rumani sunteti in epoca de piatra la nivel de internet. Noua ne place spaga cash, nu pe internet ca raman urme.
Raspunde

linus

Acum 7 ani

Astăzi vom adopta măsuri pentru menţinerea veniturilor angajaţilor din sectorul IT Nu vreti cumva sa rectificati si pretul hartiei igienice ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus