Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
23°C

Pompierii au intervenit în peste 200 situații de urgență de sărbători 

Pompierii au intervenit în peste 200 situații de urgență de sărbători 

Salvatorii sibieni au fost solicitați să intervină la 213 situații de urgență în perioada 29 decembrie 2017 – 3 ianuarie 2018. Dintre acestea, 202 au fost urgențe medicale, zece accidente rutiere și un incendiu.

Echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de 144 de persoane cu probleme medicale, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Sibiu, dar și pentru salvarea victimelor unui număr de opt accidente rutiere. Peste 60 de persoane au fost asistate medical de către formațiunile SMURD din cadrul Serviciilor voluntare ale localităţilor Copşa Mică, Dumbrăveni şi Ocna Sibiului. Tot ele au intervenit și pentru salvarea victimelor a două accidente rutiere.

De asemenea, pompierii sibieni au asigurat măsuri de apărare împotriva incendiilor pe timpul desfăşurării focurilor de artificii organizate cu ocazia sărbătoririi ,,Revelionului 2018” în Piaţa Mare din municipiul Sibiu, dar și la Stadionul din Agnita.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus