Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Video – Icoană făcătoare de minuni adusă la Sibiu: „Dacă Maica Domnului a vrut să vină, s-a lăsat purtată…”

Cristina Bălău
9
icoana-maicii-domnului-zcpm

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea a ajuns astăzi la Sibiu, la Biserica de pe Strada Dealului. Credincioșii au stat la rând pentru a spune o rugăciune în fața acesteia, pentru că, spun ei, icoana face minuni.

Publicitate
Publicitate

Icoana care o reprezintă pe Maica Domnului alături de pruncul Iisus a fost primită la Sibiu cu rugăciuni și cântec, iar preotul Adrian Beldianu, de la Mănăstirea Mihai-Vodă din București, le-a adresat credincioșilor câteva cuvinte. Preotul spune că icoana și-a dorit să vină la Sibiu, altfel s-ar fi făcut foarte grea și nu ar fi putut fi transportată.

„Mă simt onorat că sunt prezent în Sibiu, în această biserică și mă simt onorat că Maica Domnului a acceptat să facem acest pelerinaj. Fiind o icoană făcătoare de minuni, mă așteptam să nu primească lucrul acesta. De obicei, dacă nu vrea, se lasă atât de grea încât nu o poți clinti. Dar dacă Maica Domnului a vrut să vină, s-a lăsat purtată și nu numai asta, dar vreau să vă mărturisesc că are o față cu mult mai veselă decât este în realitate la București, încă din momentul în care am început să o pregătim pentru drumul la Sibiu. Este un adevărat ritual și a fost o adevărată sărbătoare și la București pentru că totul s-a întâmplat imediat după Sf. Liturghie și a fost dusă la mașină alături de credincioși, în timp ce se trăgeau clopotele”, explică preotul Adrian Beldianu.

icoana maicii domnului-1

Icoana a fost primită cu mare bucurie de credincioși, la Sibiu. Cu răbdare, oamenii și-au așteptat rândul la rugăciune în fața Maicii Domnului și s-au rugat pentru sănătatea lor și a celor dragi.

Publicitate

„Am venit pentru fiul meu. Este bolnav și nu mai știm ce altceva să îi facem. Am încredere în Maica Domnului că îl va face bine. Doar ea mai poate acum”, spune tatăl unui băiat de doar câțiva anișori.

„Mă rog pentru sănătate. Nu îmi doresc altceva decât sănătate pentru mine, pentru cei apropiați mie, pentru că fără sănătate nu se poate face nimic. Sunt sigur că o să ne ajute pe toți cei care credem cu tărie, așa că așteptăm cu răbdare să ne vină rândul să ne rugăm”, spune un vârstnic venit la biserica de pe Dealului cu câteva ore înainte ca icoana să fi ajuns la Sibiu.

Icoana va rămâne la Sibiu până duminică în jurul orei 15:00.

icoana maicii domnului

Icoana din secolul al XVII-lea venită de la Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos, spun oameni ai Bisericii, s-a dovedit vindecătoare de boli grele, dăruitoare de prunci pentru femeile neroditoare și împăciuitoare în familiile dezbinate.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

9 răspunsuri

  1. Avatar apostol
    apostol
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    9
    14
  2. Avatar Khostel
    Khostel

    Cum sa fim in Europa cu asa retardati mintali?

    13
    14
  3. Avatar Cel ce este
    Cel ce este
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    9
    13
    1. Avatar Ciprian
      Ciprian

      Nu credinta sau crestinismul ii recomanda ca „saraci cu duhul”. Prostia de a crede ca pupand oase vechi, picturi, vesminte de popa, etc. va avea o influenta benefica asupra vietii lor este dezamagitoare pentru cei ce au citit mai mult decat calendarul.
      Europa e crestina de doua mii de ani. Inainte a fost pagana. Si in viitor va fi ce va fi. Europa nu decade ci evolueaza. In Europa se construiesc de mult timp spitale, autostrazi, universitati si NU catedrale ale „mantuirii neamului” (ff scumpa mantuirea asta).

      7
      8
  4. Avatar sey-than
    sey-than
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    14
  5. Avatar un sas
    un sas

    Am avut un vecin de milioane harnic respectos si cumsecadde …s-a inbolnavit familia fiind fff dependenta de un popa excroc si pedofil in loc sa-l trateze la medici l-au tratat cu leacuri babesti date de popa …omul a murit tanar .Pai in secolul xxi sa ma-i crezi in popi este o incultura crasa…

    6
    3
  6. Avatar mihai
    mihai

    really funny joke 🙂

    0
    2
  7. Avatar Andu
    Andu

    Am fost si am simtit o pace incredibila.

    4
    1
  8. Avatar Khostel
    Khostel

    ANdu, cred ca pacea era linisea dintre neuronii tai. Probabil unul in stanga si altul in dreapta :/

    2
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate