Actualizare Șoferul care a intrat cu mașina în copac era băut, nu avea permis de conducere, iar mașina pe care o conducea nu era înmatriculată, transmit reprezentanții IPJ Sibiu. Șoferul, în vârstă de 27 de ani, avea o alcoolemie de 0,80 și circula dinspre Răvășel spre Mihăileni. Pe fondul conducerii sub influența alcoolului, acesta a pierdut controlul direcției și a lovit copacul de pe marginea părții carosabile. Acestia i s-a făcut dosar penal pentru vătămare corporală, conducere fara permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autoturism neînmatriculat.
Persoana care se afla în dreapta a fost descarcerată de salvatorii de la ISU, este conștienta și a fost transportată la CPU Agnita. Șoferul a suferit un traumatism facial și escoriații.
Știre inițială. După ce azi dimineață un camion a ajuns în albia râului Hârtibaciu, răsturnându-se lângă Alțâna, un nou accident a avut loc pe Valea Hârtibaciului.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, un autoturism a ieșit de pe drum și s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului dintre Răvășel și Mihăileni.
Deși nu există informații precise la ora transmiterii acestei știri, se pare că două persoane au fost rănite în urma impactului.
Traficul în zonă nu a fost afectat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5764


Ultimele comentarii
Acum 19 minute
Tot eu
Acum 31 minute
Oprica
Acum 38 minute
Dan
Acum 43 minute
Rm
Acum 49 minute
Emil