Președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR) îi transmite noului ministru al Turismului, sibianul Bogdan Trif un mesaj prin care îl roagă să rezolve problemele care există în turism. „Viitorul ministru al Turismului, Bogdan Trif, trebuie să se implice în rezolvarea celei mai importante probleme din turism, și anume lipsa forței de muncă, să stimuleze incoming-ul, să schimbe modul în care este promovată România, să stimuleze investițiile în turism și să digitalizeze, simplifice și debirocratizeze activitatea ministerului”, a declarat Călin Ile, citat de Profit.ro.
Industria turismului din România traversează o criză a forței de muncă și, în pofida numeroaselor semnale de alarmă ridicate pe parcursul anului trecut de toți actorii din domeniu, Ile susține că, la modul concret, nu a fost întreprins niciun demers care să dea speranțe că situația se va îmbunătăți câtuși de puțin în 2018. Ba din contră, semnalele arată că această criză se va agrava, și atunci hotelierii așteaptă din partea ministrului Turismului să vină cu propuneri, împreună cu industria.
„Să vedem că se implică într-un dialog cu Ministerul Educației, Ministerul Muncii și cu orice alte autorități publice sau private care pot da soluții acestei probleme. Criza forței de muncă nu este o temă care timp de 1 an să fie lăsată pe planul doi și la care să vii cel mult cu intenția de a lansa două centre naționale de pregătire", a afirmat Ile, citat de aceeași sursă.
Ile mai arată că România are nevoie, la momentul actual, de un ministru puternic, care să își asume o discuție cu primarul general pentru poziționarea Capitalei ca destinație turistică și folosirea taxei de promovare. „ Avem nevoie de un minister care să fie la masa discuțiilor pentru stabilirea calendarului Centenar sau pentru președinția UE din 2019 ori Campionatul de Fotbal Euro 2020, ca să dăm doar câteva exemple. Nu putem continua promovarea României în același fel în care s-a făcut până acum. Nici măcar bugetele alocate pentru promovare nu au fost folosite în 2017, nu am mai fost reprezentați în străinătate odată cu desființarea birourilor de turism, iar prezența noastră la târguri este desprinsă din secolul trecut. Suntem în anul 2018, iar cuvântul cheie în promovarea turismului astăzi este online", afirmă Ile.
El își dorește și ca noul ministru să stimuleze investițiile în turism, dar și să digitalizeze, simplifice și debirocratizeze activitatea ministerului. Totodată, șeful Federației hotelierilor crede că ministrul ar trebui să fie atent la ce specialiști alege pentru consultare. "Este evident că fiecare ministru își alege consilierii în funcție de preferințele personale, fiind la latitudinea sa să ia decizia în acest subiect. Dar atunci când alegi numai consilieri <>, care spun ce ne place să auzim, atunci când intri în conflicte cu cei care te provoacă, cu cei care ridică problemele stringente ale industriei, este la fel de clar că drumul spre progres nu poate fi găsit. Țineți cont de relevanța acestor sfătuitori, uitați-vă la ce au făcut de-a lungul timpului pentru turism și asumați-vă cu curaj un dialog cu specialiștii din domeniu", mai spune Președintele Federației Industriei Hoteliere din România, citat de Profit.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: ministerul Educatiei , Ministerul Muncii , Bogdan Trif , Fotbal Euro , Președintele Federației Indust , Călin Ile
Vizualizari: 6003
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Jean
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 2 ore
Anomis
Acum 4 ore
Dth