Marţi,
19.03.2024
Ninsori Usoare
Acum
1°C

ULBS: s-a eliminat taxa cardului de bibliotecă pentru studenți

ULBS: s-a eliminat taxa cardului de bibliotecă pentru studenți

Studenții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu vor rămâne cu 15 de lei în plus în portmoneu. Asta după ce, în cadrul unei ședințe a Consiliului Administrativ s-a decis eliminarea taxei cardului de bibliotecă. Problema a fost ridicată de către reprezentanții studenților, iar rectorul universității, Ioan Bondrea a dat curs acestei „doleanțe” la scurt timp. 

Studenții ULBS care vor să împrumute cărți de la Biblioteca Universitară au nevoie de un card. Totodată, acesta este utilizat și ca mijloc de acces în căminele studențești, pentru tinerii care stau acolo. Cei care voiau să-și facă acest card trebuiau să plătească 15 lei, însă de curând, s-a renunțat la această taxă.

„Eu fac destul de des întâlniri cu reprezentanții studenților și, printre altele, mi-au ridicat această problemă: a taxei. E o taxă pentru realizarea legitimației, iar valoarea era costul efectiv al cardului. Am luat notă de doleanțele studenților și am zis că voi propune în CA să eliminăm această taxă. Și am anulat-o. De acum înainte, costul pe această legitimație va fi suportat din veniturile proprii ale universității”, spune rectorul Universității „Lucian Blaga”, Ioan Bondrea.

Deși 15 lei nu era o taxă uriașă, pentru studenții ULBS este o veste bună. De acum, își vor putea face acest card gratuit. Unul dintre reprezentanții studenților, președintele Asociației Solidus arată că nu se aștepta ca taxa să fie eliminată așa de repede.

„Am solicitat o audiență la domnul rector și doamna prorector responsabilă de activitățile studențești. Am discutat mai multe aspecte, dar cel mai fierbinte a fost legat de eliminarea acestei taxe. Am argumentat că eliminarea acestei taxe este absolut normală și în concordanță cu OM nr.3666/2012 privind Codul drepturilor și obligațiilor studentului, art. 13, alin. 1, litera b. Răspunsul din partea domnului rector a fost pozitiv imediat după ce a validat argumentul nostru în textul legii. Acesta și-a asumat propunerea solicitării noastre în Consiliul de Administrație, unde a fost aprobată următoarea zi”, spune Sergiu Lazăr, președintele Asociației Studențești Solidus.

Totodată, tânărul, student la Inginerie, menționează că își dorește să participe lunar la o întâlnire cu conducerea universității pentru a dezbate subiecte care privesc problemele studenților. „Suntem convinși că relația studenți - conducerea ULBS se va îmbunătății, în acest sens organizațiile membre ANOSR din Sibiu având intenția de a continua demersuri asemănătoare. De eliminarea acestei taxe se vor bucura și actualii studenți, nu doar viitorii. Astfel, toți cei care doresc să își facă un card pentru accesul la bibliotecă sau în căminele studențești, de acum, datorită nouă, pot face acest lucru fără să mai achite suma de 15 lei. Cred că este un lucru bun pentru studenți eliminarea acestei taxe, nu pentru că va crește numărul studenților, ci pentru că, pas cu pas, drepturile studenților vor fi complet respectate. În aceste condiții emiterea pretenției de îndeplinite a obligațiilor este justificată”, mai spune Sergiu Lazăr.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

az

Acum 6 ani

la sala de lectura a fac. de filologie in sesiune nu era nimeni,.. nici o utilitate
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus