Intensificări ale vântului, ploi şi ninsori în zona montană sunt anunţate pentru acest weekend. O informare meteo a intrat în vigoare vineri seara şi este valabilă până sâmbătă la ora 20.00, pentru majoritatea regiunilor.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două informări pentru acest sfârşit de săptămână, prima intrând în vigoare vineri, la ora 22.00, şi este valabilă până sâmbătă la ora 20.00.
În această perioadă urmează să fie înregistrate intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ predominant sub formă de ploaie.
În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 februarie) şi pe parcursul zilei de sâmbătă (3 februarie) aria ploilor se va extinde treptat cuprinzând majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de vest a ţării se vor cumula în medie 15...20 l/mp. În zona montană, la altitudini de sub 1800 m, vor predomina ploile şi, în special în masivele vestice şi nordice, se vor înregistra prin cumulare cantităţi de apă de 25...30 l/mp. Izolat vor fi condiţii de polei.
Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 100 km/h şi va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 50...55 km/h, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania şi pe arii mai restrânse în restul ţării.
A doua informare meteo este în vigoare în intervalul 03 februarie, ora 20 – 04 februarie, ora 20, fenomenele vizate fiind: ninsori viscolite la munte, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte în nord, nord-vest şi centru.
Începând de sâmbătă seara (3 februarie), la munte treptat vor predomina ninsorile, care local vor deveni mai consistente, iar vântul va continua să aibă intensificări, viscolind şi spulberând ninsoarea. În nord, nord-vest şi centru precipitaţiile, în general slabe, vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Local se va forma gheţuş sau polei.
Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul ţării, cu precădere în sud şi în est, cu rafale în general de 50...55 km/h.
Risc mare de producere a avalanşelor în munţii Făgăraş şi Bucegi
Meteorologii anunţă că riscul producerii de avalanşe în zona înaltă a Munţilor Făgăraş şi Bucegi este mare, până sâmbătă la ora 20.00, trasmite corespondentul Mediafax.
Potrivit Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, este de patru, pe o scară de la 1 la 5, reprezentând risc mare.
”Deşi temperaturile nu vor înregistra variaţii semnificative faţă de astăzi, pe fondul vremii închise cu ninsori local însemnate cantitiv, de peste 15 l/mp, se vor depune 10-20 cm de zăpadă proaspătă, însă vântul intens, ce va atinge şi rafale de peste 90 km/h va viscoli şi spulbera puternic zăpada, formând şi troiene în zonele mai adăpostite. Acest strat nou de zăpadă se va depune peste crustele de gheaţă formate la suprafaţa actualului strat de zăpadă, peste care poate aluneca cu uşurinţă, în special pe versanţii suficient de înclinaţi. Riscul declanşărilor de avalanşe se va menţine mare, fiind mai mare în condiţii de supraîncărcări cu turişti sau schiori”, arată Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Potrivit meteorologilor, la altitudini mai mici de 1.800 de metri riscul producerii avalanşelor este însemnat.
Avertizarea meteorologilor este valabilă până sâmbătă la ora 20.00.
Stratul de zăpadă măsura, vineri, 174 cm la Bâlea-Lac, 108 cm la Vârful Omu, 40 cm la Sinaia, 37 cm la Predeal şi 32 cm la Fundata.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Administraţia Naţională , Munții Făgăraș , Asesoft Ploiești , vremea , Centru Meteorologic Local , Vârful Omu , Pentru Sibiu , Valentino Fioravanti , Crestei Munţilor Făgăraş
Vizualizari: 886
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Gigel
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Bitt Dannman
Acum 5 ore
Adrian
Acum 5 ore
Emil