Trei bărbați care au provocat un scandal într-un restaurant din Șeica Mare au fost reținuți ieri, în 20 februarie, de polițiștii din Axente Sever.
Potrivit polițiștilor, în data de 17 februarie, în jurul orei 21,30, polițiștii au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict spontan izbucnit între mai multe persoane aflate într-un restaurant din localitatea Șeica Mare. La locul intervenției au fost identificați trei bărbați cu vârsta de 26, doi dintre ei, respectiv 41 de ani, toți din localitatea Agârbiciu, care ar fi distrus bunuri și ar fi agresat fizic doi localnici în vârstă de 39, respectiv 49 de ani, ultimul dintre aceștia fiind transportat la Spitalul Clinic Mediaș în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu. Ca urmare a cercetărilor efectuate, în data de 20 februarie, față de cei trei agresori s-a luat măsura reținerii 24 de ore, urmând ca, în data de 21 februarie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș pentru a se dispune măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Spitalul Clinic Mediaș , Judecătoria Mediaș , Poliţie Rurală Axente Sever , Axente Sever , Șeica Mare
Vizualizari: 1330
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ger
Acum 1 oră
Ciobanu Ion
Acum 1 oră
Adina
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
Ghita