Un bărbat în vârstă de 40 de ani, care a încălcat un ordin de protecție și s-a apropiat mai mult de 100 de metri de fosta sa soție este cercetat penal pentru nerespectarea hotărârii judecătorești și distrugere.
Cei doi sunt din Mediaș și sunt divorțați din anul 2012, iar femeia are un ordin de potecție împotriva bărbatului, atât pentru ea, cât și pentru cei doi copii minori, din cauza violenței fizice și verbale la care au fost supuși. În 19 martie, bărbatul a încercat să vorbească cu fosta sa soție, într-o cofetărie, locul de muncă al acesteia. Femeia a refuzat, i-a reamintit acestuia că încalcă un ordin de protecție și a chemat poliția, care a luat măsurile ce se impun și l-a scos pe acesta afară din incintă. Câteva zile mai târziu, în seara zilei de 23 martie, bărbatul s-a întors și a distrus ușa cofetăriei. În trecut, bărbatul a mai făcut scandal și la școala la care învață unul dintre copii, în ciuda ordinului judecătoresc de protecție. Ordinul judecătoresc se obține o dată la șase luni, ultimul ordin în acest caz fiind emis în 21 februarie 2018.
Bărbatul, reținut ieri, 28 martie, de polițiștii medieșeni, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea unei hotărâri judecătorești, respectiv distrugere.
"În 19 martie, bărbatul în vârstă de 40 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, a încălcat obligațiile dispuse de către instanță, prevăzute în ordinul de protecție emis față de medieșean, constând în aceea că s-a apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri față de persoana protejată. De asemenea, în seara zilei de 23 martie, a distrus ușa de acces la locul de muncă al persoanei protejate," transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
În urma cercetărilor efectuate și a administrării materialului probator, în 28 martie, polițiștii Biroului Ordine Publică Mediaș l-au reținut pe medieșean 24 de ore pe bază de ordonanță, iar astăzi 29 martie, bărbatul a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea unei hotărâri judecătorești, respectiv distrugere. Instanța a decis însă punerea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Biroului Ordine Publică Mediaș , ordin de restrictie , persoana protejata , hotarare judecatoreasca , hartuire sexuala , violenta verbala , violenta fizica , Banca Mediașului , distrugere mediu
Vizualizari: 1721
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Laur
Acum 12 ore
Adrian
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 13 ore
Q
Acum 13 ore
Max