Un concert cu orchestra de cameră a Filarmonicii de Stat Sibiu și recitalul extraordinar al pianistului coreean Won Kim, unul dintre cei mai apreciați pianiști ai momentului, sunt cele două evenimente pe care instituția sibiană le propune publicului, săptămâna viitoare.
Publicul meloman din Sibiu va avea parte săptămâna viitoare de două evenimente muzicale. Primul dintre acestea îl reprezintă concertul sustinut de orchestra de cameră a Filarmonicii de Stat Sibiu, joi 26 aprilie, la Sala Thalia, cu începere de la ora 19. La pupitrul dirijoral se va afla Daniel Manasi, iar programul evenimentului cuprinde lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Wolfgang Amadeus Mozart, Edward Elgar, George Enescu și Béla Bartók. Muzician multilateral, remarcându-se atât în calitate de dirijor cât şi de interpret, Daniel Manasi ocupă funcţia de concert maestru al Orchestrei de Cameră a Radiodifuziunii Române, Bucureşti. A absolvit Academia de Muzică „George Enescu” din Iaşi (secţia vioară), perfecţionându-se la Nyirbator – Ungaria (unde şi-a luat Diploma de Concert maestru al Orchestrei Internaţionale, în 1984).
Vineri, 27 aprilie, tot la Sala Thalia, la ora 19, pianistul coreean Won Kim, va susține un recital, primul dintr-o serie de trei evenimente programate în România, în această perioadă. Numit de publicația New York Newsday "un temperament de foc și oțel" și apreciat de ”Washington Times” pentru performanța muzicală "palpitantă și fără cusur", Won Kim este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai notorii pianiști coreeni din generația sa. După succesul său de debut la Londra, în Wigmore Hall, Won Kim a fost invitat să devină Artist Sony. Această nominalizare a avut ca rezultat lansarea primei sale înregistrări la Sony Classical. A urmat un turneu de concerte remarcabil în Coreea și mai multe turnee în Europa, concertele sale fiind înregistrate și difuzate în Coreea, Europa și America de Nord. La Sibiu Won Kim va interpreta compoziții semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Frederic Chopin, Franz Liszt și Franz Schubert.
Biletele pentru concertele de la Sibiu se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, Sala Thalia, de luni până joi între orele 10,00-12 și 13,00-16,00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sala Thalia , Stat Sibiu , Franz Liszt , Washington Times , Edward Elgar , Filarmonica de Stat Sibiu , Johann Sebastian Bach , Pianista Oxana Corjos , George Enescu , Frédéric Chopin , copiii iubesc muzica clasica , Wolfgang Amadeus Mozart , Franz Schubert , Concertul Tarjei , Wigmore Hall , Won Kim , Arcangelo Corelli , Daniel Manasi , Artist Sony , La Sibiu Won Kim , New York Newsday , Radiodifuziunii Române , Béla Bartók , Sony Classical , Orchestrei Internaţionale
Vizualizari: 873
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
BB
Acum 7 ore
Sibian și eu
Acum 7 ore
AUR
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
Kokos