Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă vineri, 1 iunie, de la ora 18:00, spectacolul „Puiul de lebădă” în regia Monicăi Baldea. Evenimentul marchează Ziua Internațională a Copilului, iar intrarea publicului este gratuită.
„Puiul de lebădă” este o adaptare după „Rățușca cea urâtă” a lui Hans Christian Andersen. Spectacolul de la Sibiu are drept erou un boboc de lebădă, clocit de o rață. Câte umilințe a putut să îndure micuțul, din partea tuturor, doar pentru simplul fapt că nu era asemenea celorlalte! Toți îl disprețuiau și se purtau urât, spunându-i cuvinte grele și rănind-o chiar și pe mama rață, care îl iubea la fel de mult ca pe ceilalți puișori ai săi. Magia acestei povești despre speranță și acceptare este reconstituită de actrițele Monica Baldea, Raluca Răduca și Raluca Pavel. Construit cu păpuși și obiecte animate, spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani.
Programarea la spectacol se face pe baza principiului primul venit, primul servit, în limita locurilor disponibile, prin e-mail la [email protected] sau la sediul teatrului (miercuri – vineri 11:00 – 18:00, sâmbăta 10:00 – 18:00, duminica 10:00 – 14:00).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Monica Baldea , Teatrul Gong , Hans Christian Andersen , ochelari gratuit , Ziua Copilului , Teatrul Naţional , Ziua Internațională , 1 iunie , Raluca Pavel , Raluca Raduca , Monicăi Baldea , Bucuria Copiilor , Promovare Spectacole
Vizualizari: 699
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 10 ore
Baciul obsecvios
Acum 10 ore
Adrian
Acum 11 ore
Capatina Marius
Acum 11 ore
Sibian